Știri din zonă
Președintele Klaus Iohannis a participat la cea de-a VII-a ediție a „Serbărilor Zăpezii”, pe Domeniul Schiabil Șureanu
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la cea de-a VII-a ediție a „Serbărilor Zăpezii”, în Munţii Şureanu.
Şeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aştepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Şureanu, unde altitudinea maximă depăşeşte 2.000 de metri.
La începutul lunii ianuarie, preşedintele Iohannis şi-a petrecut weekendul tot în Munţii Şureanu, la schi, zona fiind una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.
În acest weekend, în Munţii Şureanu s-au desfăşurat şi „Serbările Zăpezii”. Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din opt pârtii care însumează 11 kilometri. În prezent, şase sunt funcţionale.
Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

Știri din zonă
Consiliul Județean Alba înfințează un adăport pentru câinii fără stăpân, la Câlnic
Consiliul Județean Alba vine în ajutorul primăriilor din județ, prin înființarea, la Câlnic, a primului adăpost de câini fără stăpân, care va deservi Unitățile Administrativ Teritoriale din Alba.

Un prim pas a fost făcut luni, 7 aprilie 2025, în ședința Consiliului Județean Alba, prin aprobarea încuviințării cererii adresate Consiliului Local al Comunei Câlnic pentru transmiterea imobilului – teren (5000mp), din domeniul public al Comunei Câlnic și din administrarea Consiliului Local al Comunei Câlnic, în domeniul public al Județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba, în vederea construirii adăpostului de câini fără stăpân.
Adăpostul de câini, cu o capacitate maximă de 200 de locuri, va fi construit din bugetul local al Consiliului Județean Alba. Adițional, se vor crea spații pentru preluarea animalelor de talie mare, medie și mică, care au fost supuse la rele tratamente și au fost confiscate de către Poliția Animalelor, obligația de găzduire a acestor animale revenind Consiliului Județean Alba.
Pentru operaționalizarea adăpostului de animale se va constitui o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), iar până în acest moment 69 de UAT-uri de pe raza județului Alba și-au exprimat acordul de principiu. Urmează constituirea legala a ADI-ului, prin Hotărâri ale Consiliului Județan și UAT-urilor membre, elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și execuția propriu zisă a adăpostului de câini de la Câlnic.
„Deși Consiliul Județean Alba nu are obligatii legale în gestionarea câinilor fără stăpân, acestea fiind în sarcina UAT-urilor, am înțeles nevoia și necesitatea creării acestui adăpost. Este un nou pas spre creșterea calității vieții în județ, prin asigurarea siguranței locuitorilor din Alba, dar și a animalelor fără stăpân sau celor supuse unor rele tratamente”, a precizat George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
schior
27.01.2018 la 21:38
Da’ prima doamna unde-i? Mai nou este mai tot timpul fara ea.