Cei patru ocupanți ai unui autoturism care rula, noaptea trecută, între Sebeș și Petrești, au fost la un pas de tragedie în momentul în care un...
Ieri, 24 iunie 2017, a avut loc, la Petreşti, „Sărbătoarea Iei”. Evenimentul, aflat la prima sa ediţie, a fost organizat de Asociația „Temerarii Transalpina” Petrești, în...
Astăzi și mâine, la Petreşti, are loc „Sărbătoarea Iei”. Unul dintre cele mai interesante momente din calendarul manifestărilor a fost parada portului popular, în fruntea ei...
Evenimentul, aflat la prima sa ediţie, este organizat de Asociația Temerarii Transalpina Petrești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural...
S.C. APA CTTA S.A. ALBA Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile pentru ziua de marți, 25 aprilie 2017, începând cu ora 03:00, în vederea efectuării...
Pentru acest an, administraţia locală a municipiului Sebeş este ambiţioasă şi plină de energie, după cum a declarat astăzi primarul Dorin Nistor, la RADIO UNIREA FM....
În urma lucrărilor de modernizare a infrastructurii de apă-canal din Petreşti efectuate, după ce în prealabil s-au executat cele de contorizare a apei, gurile de canal...
Astăzi, 27 februarie 2017, în jurul orelor 00.10, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeș, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere al traficului rutier pe DN...
Garda de intervenție Sebeș a intervenit sâmbătă, în localitatea Petrești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit. Pompierii militari au acționat cu...
Pentru 39 de copii din Petrești centrul de zi care funcționează în subordinea Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) din cadrul Primăriei Sebeș a devenit...