Știri din zonă
4 tineri din Săsciori au fost reținuți de polițiștii din Sebeș, după ce și-au agresat un consătean
Marți, 20 august 2024, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 4 tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, toți din comuna Săsciori, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a rezultat că în noaptea de 19/20 august 2024, în timp ce se aflau într-un local public din localitatea Săsciori, l-ar fi agresat pe un bărbat, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare ar avea nevoie de 7 – 8 zile de îngrijiri medicale și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică din zonă.
Cei 4 tineri reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.

Știri din zonă
Lacrimi de durere la Școala Gimnazială Gârbova: „Drum lin spre îngeri, doamna învățătoare Albu Simona Maria!”
Cu inimile frânte, anuntăm trecerea în neființă, la nici 50 de ani, a unei colege deosebite, un cadru didactic care a marcat viețile a nenumărați copii și a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea noastră. A fost un exemplu de dedicare, răbdare și iubire pentru profesia sa, oferind fiecărui copil încrederea și sprijinul de care avea nevoie.
În ultimii ani a ocupat funcția de director al Școlii Gimnaziale Garbova, reușind cu succes să coordoneze și să îndrume întregul colectiv. Așa ne-o vom amintiri mereu pe doamna Simona… de la elev la dascăl. O ființă minionă, frumoasă, distinsă, dedicată necondiționat!
A fost un OM între oameni, un DASCĂL între dascăli și o FEMEIE între femei: puternică, luptătoare, soție și mamă devotată,fiică ,prietenă și colegă pe care puteam conta oricând, un stâlp al acestei comunități! Ai lăsat urme de neșters în mințile și inimile atâtor generații!
Iubită de elevi și apreciată de părinți și colegi, un dascăl cu inițiativă,cu preocupări serioase pentru pregătirea pedagogică, dar și în activitatea socială și culturală a Comunei!
Noi, cei rămași în urma ta,suntem onorați că te-am cunoscut!
Simona… îți dorim, acolo sus, destin de înger, fărăj durere, fără lacrimi, fără întristare… doar cu bogăția pe care ai semănat-o în inimile oamenilor în trecere ta pe acest pământ!
Colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială Gârbova