Actualitate
60 de persoane au fost imunizate anti-COVID-19 la Sebeș, în prima zi a celei de-a II-a etape a campaniei de vaccinare
Începând de ieri, 18 ianuarie 2021, la nivelul Municipiului Sebeș, a început campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19, la centrul de vaccinare situat în Sebeș, Aleea Lac, Nr. 12. Acesta a fost amenajat în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice din subordinea Direcției de Asistență Socială Sebeș.
În prima zi au fost imunizate 60 de persoane (capacitatea zilnică maximă), activitatea derulându-se fără incidente, fără pierderi de doze vaccin, fără reacții adverse post-vaccinale indezirabile.
Vă informăm că pentru etapa a II-a de vaccinare este eligibilă populația cu grad de risc formată din adulți cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate, precum și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie/esențiale.
Programarea se poate face prin angajator, pentru lucrătorii din domeniile cheie/ esențiale, iar persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste această vârstă se pot programa la vaccinare împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalități: prin medicii de familie, individual – prin contul unui apărținător, prin call center-ul organizat la direcțiile de sănătate publică (telefon: 0214144425), prin structurile de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Recomandăm persoanelor peste 65 de ani și persoanelor sub 65 de ani cu boli cronice să consulte medicul de familie în vederea programării la vaccinare și pentru a primi informațiile medicale de specialitate privind imunizarea.
Activitatea în cadrul centrului de vaccinare va continua zilnic, de luni până duminică, între orele 08:00-20:00, conform programărilor din platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/
Date de contact:
Adresa: SEBEȘ, ALEEA LAC, NR. 12, JUD. ALBA
E-mail: office@spas-sebes.ro
Puteți solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0258730611 și 0258731007.

Actualitate
Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors
Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.
Femeia are următoarele semnalmente:
• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;
La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.
Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
UPDATE: „Femeia a fost identificată pe raza orașului Călimănești, județul Vâlcea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a mai transmis IPJ Alba.