Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

70 de ani de performanţă la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

colegiul-national-lucian-blaga-sebesS-au împlinit de curând 70 de ani de când Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş, unitate de învăţământ reprezentativă a judeţului, s-a ridicat la nivel liceal.

Potrivit prof. Nicolae Afrapt, evenimentul e marcat de o indiferenţă inexplicabilă a conducerii actuale a colegiului din Sebeş. „Credem că merită a fi consemnat acest moment istoric din viaţa şcolii, pentru a reliefa mai bine modul în care au fost invinse greutăţile, în care colegiul a ajuns o unitate de prestigiu, recunoscută la nivel naţional. Într-o Transilvanie multietnică şi multiconfesională trebuie să căutăm, mai înainte, drumul parcurs de învăţământul mediu de la început până în momentul noiembrie 1945. Un prim pas a fost făcut, de comunitatea germană şi de biserica evanghelică, în anul 1859, când a luat fiinţă Gimnaziul Evanghelic German CA şi apoi, în anul 1865, când au ridicat impunătoarea clădire din centrul oraşului. Această instituţie de învăţământ socotit ca fiind prima treaptă de liceu a beneficiat de dascăli de prestigiu şi a asigurat condiţii pentru un învăţământ performant, în care au învăţat şi s-au format personalităţi naţionale de etnie germană, ca Frantz Binder, Karl Filtch, Albert Klein, dar şi de etnie română, ca Lucian Blaga, Sava Henţia, Augustin Bena, Caius Brediceanu, Veturia Goga (Mureşan), Vasile Moga şi alţii. La sfârşitul marelui război şi înfăptuirii Marii Uniri şi comunitatea română din Sebeş îşi întemeiază un gimnaziu, ca primă treaptă de liceu, în urma actului de naştere 10744, din 27 august 1919, eliberat de Resortul de Culte şi Instrucţiune Publică de pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu. Unitatea va funcţiona sub numele de Şcoală Civilă de Stat (1919-1923), apoi de Şcoală medie de băieţi şi de fete, care se vor transforma în gimnazii, iar în 1931 se vor contopi în Gimnaziul mixt de stat din Sebeş, care îşi va desfăşura activitatea până în anul 1945, având în frunte un director deosebit de merituos şi de apreciat – Silviu Cărpinişianu; el avea alături un corp profesoral tânăr şi însufleţit, astfel că gimnaziul oferea o şansă tinerilor din oraşul Sebeş şi celor din satele din jur. El va funcţiona în clădirea Şcolii mari de la Pod, actuala Şcoală Gimanzială „Silviu Cărpinişianu” şi în clădirea de la poştă, actualul sediu al Liceului Tehnologic. În paralel şi într-o concurenţă binevenită a funcţionat şi Gimnaziul Evanghelic German CA.
După Al Doilea Război Mondial, în urma unor intervenţii din partea comunităţii şi a primăriei conduse de învăţătorul liberal Ieronim Trifan, la data de 9 noiembrie 1945, Ministerul Educaţiei Naţionale a emis Ordinul 281075, prin care a aprobat înfiinţarea clasei a V-a extrabugetară, pentru anul şcolar 1945-1946, la gimnaziul din Sebeş. După 10 zile şi Inspectoratul Şcolar Regional Alba Iulia, prin Ordinul 30683, a confirmat înfiinţarea aceleiaşi clase. Aceste două acte sunt considerate ca fiind certificate de naştere ale liceului din Sebeş, astăzi Colegiul Naţional „Lucian Blaga”. Primăria condusă de Ieronim Trifan a hotărât, tot în acele vremuri, acordarea clădirii Gimnaziului German pentru noul liceu. În trei ani, liceul şi-a completat toate clasele, ajungând la 14 şi la un efectiv de 560 de elevi. Acest pas important în viaţa învăţământului sebeşean va fi făcut tocmai în momentul instaurării comunismului în România. Noul regim, supus total Moscovei, va marca din primul moment viaţa tânărului liceu. Timp de doi ani, clădirea a fost ocupată de armată, fiind jefuită de mobilier, a rămas chiar fără geamuri şi uşi, care au fost luate de armata sovietică. În anul 1948, după emiterea Legii Vasilichi, liceul a fost desfiinţat şi înlocuit cu o şcoală de tractorişti şi una de zootehnişti. S-a reînfiinţat în anul 1954, cu numele sovietic de Şcoală medie mixtă. De atunci va funcţiona fără întrerupere până în zilele noastre. Comunismul şi reforma din anul 1948 au impus şi alte măsuri, care au afectat bunul mers al vieţii liceului: rusificarea şi sovietizarea, până în anul 1965; educaţia comunistă, până în anul 1989; educaţia materialist şi ateist-ştiinţifică, până în 1989; patriotismul socialist şi apoi naţional-comunismul până în 1989; internaţionalismul proletar, până în 1965; obiective total străine intereselor naţionale şi tradiţiilor luminoase ale învăţământului umanist şi european interbelic; industrializarea liceului. La începutul existenţei sale, liceul a avut parte de dascăli dedicaţi, adevăraţi eroi – profesorul Silviu Cărpinişianu, director al liceului, scriitoarea Olga Caba, profesorul şi scriitorul Vasile Zdrenghea, istoricul Theobald Streitfeld şi alţii. Sub diverse forme organizatorice – şcoală medie mixtă, liceu de cultură generală sau real-uman, liceu industrial – aşa cum hotărau autorităţile, liceul a parcurs tot acest timp înscriindu-se printre cele mai bune unităţi de învăţământ din judeţ sau chiar din ţară. De multe ori, învingerea sistemului s-a datorat: tranziţiei gimnaziale germano-române, corpului profesoral de mare ţinută, format încă din perioada interbelică, faptului că foarte mulţi dintre foştii elevi au devenit profesori ai acestui liceu, continuităţii unor tineri formaţi în alte licee, care au dorit să se afirme aici, activităţii manageriale a unor directori de excepţie, care trecând peste indicaţiile partidului şi statului au reuşit să menţină activitatea liceului la nivel de performanţă. Şi pentru că vorbim de performanţă trebuie să amintim ridicarea actualului sediu multifuncţional bine dotat, în anii 1970-1972, în ciuda crizei sistemului şi a economiei planificate, transformarea liceului din Sebeş într-un centru naţional de handbal – izvor de mari valori naţionale şi mondiale. Mai trebuie spus că, de-a lungul timpului, în trei momente distincte liceul a avut un rol important în timpul acţiunilor anticomuniste care îşi propuneau să răstoarne regimul comunist: grupul lui Munteanu Remus din Liga Anticomunistă 1950-1952, grupul Râpa Roşie, condus de Ion Iordan şi grupul Nachtigal al lui Kurt Bauer. Tradiţiile valoroase ale liceului au stat la baza transformării sale după 1989. În primul rând, liceul s-a curăţat de obiectivele, tacticile şi practicile comuniste. Şi-a diversificat oferta şcolară, prin profile şi specializări noi, s-a deschis spre comunităţile locale, spre alte licee judeţene sau naţionale şi spre instituţiile de învăţământ superior. A asigurat tot timpul, în ciuda degradării învăţământului românesc în ultimii ani, un standard ridicat de disciplină, un învăţământ performant, oferindu-le tinerilor o şansă pentru viitor. „Am recurs la acest scurt periplu în istoria învăţământului din Sebeş obligat de statutul de fost elev şi profesor. Regretăm că actuala conducere nu înţelege importanţa tradiţiei şi continuităţii în viaţa unei instituţii de învăţământ şi nu doreşte să le ofere cadrelor didactice tinere şi elevilor şansa de a cunoaşte istoria liceului, să se mândrească spunând «Şi eu am fost profesor sau elev la liceul din Sebeş». Nu e vorba despre festivităţi găunoase sau chermeze, dar această aniversare rotundă de 70 de ani trebuia marcată, mai ales că vechea conducere a promis organizarea unor acţiuni în acest sens”, a spus prof. Nicolae Afrapt.
Adriana DURIGĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

138 cadre didactice și 523 elevi din Sebeș premiați de autoritățile locale, pentru rezultatele obținute în anul școlar 2023-2024 la olimpiadele și concursurile școlare

sebesinfo.ro

Publicat

în

În cursul zilei de luni, 7 octombrie 2024, un unumăre de 138 cadre didactice și 523 elevi din Sebeș au fost premiați de autoritățile locale pentru rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele școlare desfășurare în cursul anului școlar 2023-2024.

„Astăzi am avut plăcerea de a participa la două din cele trei festivități de premiere pe care le-am organizat în acest an pentru a premia cadrele didactice și elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele desfășurate în anul școlar 2023/2024. Municipiul Sebeș se mândrește cu 19 olimpici naționali, elevi ai claselor gimnaziale și liceale. Alături de ei au fost premiați alți 146 de elevi și 93 de profesori care i-au îndrumat cu succes spre fazele superioare ale olimpiadelor județene. O surpriză a reprezentat-o numărul mare de elevi din clasele primare care, îndrumați de doamnele învățătoare, s-au remarcat la cele mai importante concursuri de matematică și de limba română: astfel, am premiat 195 de elevi din ciclul primar și 34 de cadre didactice.

Mâine va avea loc o nouă festivitate de premiere dedicată sportivilor care au obținut cele mai importante performanțe pentru școlile la care studiază. Vor participa 11 profesori și 173 de elevi.

Elevii și cadrele didactice au primit diplome și premii în bani, suma totală alocată fiind de 140.000 lei.

Sincere felicitări tuturor și mult succes în viitor!

Mulțumim pentru sprijinul financiar oferit de compania Star Assembly. Evenimentele au fost organizate de Primăria Municipiului Sebeș și de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu instituțiile de învățământ. Mulțumim pentru momentele muzicale oferite de Fanfara din Petrești, Alexandra Pamfilie, Lusia și Matei. Premianților le-au fost pregătite o serie de produse culinare pe care le preferă și le-au fost servite la finalul festivităților, pentru a-i sărbători așa cum se cuvine”, a transmis primarul Sebeșului, Dorin Nistor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Liceul Tehnologic Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Început de an școlar plin de emoție la Liceul Tehnologoc din Sebeș, unde festivitatea de deschidere a fost onorată de prezența președintelui PNL, fost premier al României, Nicolae Ciucă.

Astăzi, 1000 de elevi din Sebeș și din împrejurimi vor începe școala în cel mai nou și mai modern liceul din România, Liceul Tehnologic. Proiectul a devenit realitate grație unei finanțări nerambursabile de peste 27 milioane de lei, pe care primăria Sebeș accesat-o, prin POR 2014-2020, dublate de susținerea de la bugetul local. Valoare totală a obiectivului este de 60.923.051,23 lei.

Arhitectura clădirii este una impresionantă, lumina intră generos prin pereții înalți din sticlă accesorizați cu elemente decorative în culori armonioase. Instalații speciale filtrează aerul în fiecare încăpere, senzorii gestionează eficient consumul energetic, tablele interactive rulează softuri educaționale, iar acoperișul oferă o panoramă unică a orașului și găzduiește un sistem generos de panouri solare.Clădirea modernă este dotată cu tehnologii de ultimă generație, lumini senzor și lift. Sălile de clasă au mobilier nou, de cea mai bună calitate pentru a îmbunătăți actul educațional. Pe lângă toate acestea, liceul are o curte interioară amenajată special pentru recreere, unde există o zonă verde cu locuri de relaxare și socializare, de care elevii se pot bucura în pauze.

Atmosfera festivă a fost marcată de discursurile reprezentanților școlii a autorităților locale și a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, dar și de emoțiile elevilor care încep o nouă etapă din viață, în acest an școlar.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat – 2024, reușită de elevii Liceului German Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vineri, 12 iulie 2024, o dată cu afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat, s-a încheiat sesiunea iulie 2024 a așa-numitului „examen de maturitate” al absolvenților claselor a XII-a.

La finalul acestei sesiuni, Liceul German Sebeș se poate mândri cu o promovabilitate de 100%, procentaj care înscrie liceul printre unitățile școlare de top ale județului Alba.

Cea mai mare medie obținută în acest an este 9,60, două eleve obținând nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limba și literatura germană maternă.

Prin rezultatele obținute, absolvenții clasei a XII-a ai Liceului German Sebeș au dovedit faptul că munca, seriozitatea și aplecarea spre studiu conduc întotdeauna la obținerea rezultatelor dorite.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes