Actualitate
960 de seniori ai Sebeșului au participat la petrecerea organizată de Primărie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
Marți, 1 octombrie 2024, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice Primăria Municipiului Sebeș a organizat o petrecere la care au participat nu mai puțin 960 de seniori din Municipiu. De asemenea, un număr de 69 de cupluri din Municipiu, care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie, au fost premiate de către Primăria Sebeș.
„Pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, am organizat, în data de 1 octombrie 2024, un eveniment de socializare la care au participat 960 de seniori din orașul nostru.
Programul cultural-artistic pregătit de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș a inclus o mică expoziție de tablouri cu care au fost întâmpinați sărbătoriții, recitaluri de muzică ușoară și de folclor, toate reunite sub genericul: „O crizantemă pentru vârsta a treia”. Invitata specială a serii a fost Irina Loghin, una din cele mai apreciate interprete de folclor din România, un artist cu o carieră bogată și un exemplu de longevitate și de implicare în viața publică. Au susținut, de asemenea, recitaluri: Robert Târnăveanu – cunoscutul solist de muzică populară din zona Sibiului, Alexandra Pamfilie și Alfred Dahinten alături de Trio Saxones Band (aranjament muzical Adrian Pamfilie). Nu a lipsit nici îndrăgita Fanfară din Petrești.
Evenimentul de la Sebeș a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Direcția Generală de Asistență Socială Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Înscrierile s-au efectuat în baza unor anunțuri publice. La eveniment au participat bunicii găzduiți de Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, au fost invitate și cele 69 de cupluri din Sebeș care au fost premiate în acest an pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie, seniorii care activează în centrele de zi ale serviciilor sociale locale, membrii Asociației Pensionarilor din Sebeș”, a transmis Dorin Nistor, primarul Sebeșului.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.