Actualitate
A început sacrificarea mieilor de Paște la Sebeș
Primul din cele nouă centre abilitate din județul Alba care a început sacrificarea mieilor este cel din Sebeş, anunţă reprezentanţii DSVSA Alba, urmând ca în zilele următoare şi celelalte 8 centre aprobate temporar să-şi înceapă activitatea.
Consumatorii sunt aşteptaţi să cumpere carne de miel autorizată din Piaţa centrală din Sebeş, de lângă primărie, preţurile probabile vor fi 20-25 lei/kg la carcasă şi jumătate în viu. Celelalte nouă centre aprobate temporar sunt la Ocna Mureş, Aiud, Teiuş, Abrud, Câmpeni – două şi Alba Iulia – două, în Miceşti şi pe strada Livezii, în spatele Centrului Comercial Alba Mall.
Până de Paşti, medicii veterinari din cadrul DSVSA vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare în târgurile de animale, abatoare, pieţe şi unităţile de tranşare, precum şi în alte unităţi unde se comercializează alimente de origine animală.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.