Din Județ
Accidentul aviatic din Apuseni: Certificatul medical constatator al decesului tinerei studente Aurelia Ion | sebesinfo.ro
Accidentul aviatic din Apuseni: tinerei studente Aurelia Ion nu i-au îngheţat doar lacrimile, ea a ÎNGHEŢAT cu totul! | sebesinfo.ro
Încă mai există suspiciuni şi îndoieli, şi vor mai exista pentru multă vreme de aici încolo, cu privire la cauzele adevărate ale morţii tinerei studente Aurelia Ion, ce şi-a pierdut viaţa luni, 20 ianuarie, în urma tragicului accident de avion din Munţii Apuseni. Însă, ceea ce scrie în CERTIFICATUL MEDICAL CONSTATATOR AL DECESULUI ar trebui să spună totul. Semnat de Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, medicul Gheorghe Vieru, în certificat (foto), la cauzele decesului scrie clar: “EXPUNERE ÎNDELUNGATĂ LA TEMPERATURI SCĂZUTE. Moarte prin accident aviatic”.
Moartea tinerei a împărţit ţara în două. Unii susţin că dacă ar fi fost găsită în timp util fata ar mai fi avut şanse de supravieţuire, iar pe de altă parte, alţii i-au retezat din start orice şansă, spunând că nu ar fi trăit nici dacă echipajele de salvare ar fi ajuns în 30 de minute (dar nu este exclus ca această opinie să acopere de fapt bâlbâiala unor instituţii implicate în acţiunile de salvare).
Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba: În cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie.
Medicii legişti, de la Serviciul de Medicină Legală Alba, care au stabilit cauza morţii pilotului Adrian Iovan şi a tinerei studente ce se afla în avionul prăbuşit în Munţii Apuseni, au spus că au fost cazuri diferite. Adrian Iovan ar fi murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, şocul traumatic provocat de fracturi ale membrelor inferioare şi fracturi costale multiple, iar în cazul studentei decesul ar fi fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie.
”În cazul fetei, mecanismul morţii este de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de dinamică respiratorie, ca urmare a unui traumatism”, a spus şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru.
Ar fi putut fi salvaţi?
Deşi mulţi cred că cei doi ar fi putut fi salvaţi, medicul Gheorghe Vieru, întrebat fiind acest lucru, a răspuns că este foarte greu de stabilit exact. “Greu de spus, pentru că nu avem toate datele, şi de laborator, ca să ne confirme diagnosticul macroscopic(…)Noi o să extindem investigaţiile şi o să avem date mai precise”, a afirmat acesta.
Medicul Vieru a mai spus că în cazul tinerei studente, Aurelia Ion, decesul a avut legătură cu o compresiune toracică prelungită, probabil până când a fost scoasă din avion.
Medicul şef UPU Cluj: Studenta a fost găsită în stop cardio respirator
Şeful UPU Cluj, medicul Adela Golea, declara că studenta a fost găsită de către echipajele care au ajuns la faţa locului în stop-cardio respirator. Fata avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloană cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade.
Certificatele medico-legale pentru cele două persoane decedate luni în accidentul aviatic din Apuseni au fost realizate de Serviciul de Medicină Legală Alba, iar la locul decesului a fost menţionată raza comunei Horea, judeţul Alba. Deşi, la două zile după tragicul eveniment, specialiştii de la cadastru au stabilit că accidentul s-a produs pe raza judeţului Cluj, la limită cu Alba.
Şef SMURD Bihor:”A se afirma că pilotul si fata au murit de hipotermie este o mare prostie”
Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, primul care a evaluat răniţii accidentului aviatic din Apuseni, a declarat corespondentului Mediafax că în opinia sa, “pilotul şi studenta care au murit nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute” de la accident. “Să afirme cineva că pilotul şi fata au murit de hipotermie este o mare prostie”.
“De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute”, a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
sursa: ziarulunirea.ro
Din Județ
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL manifestărilor | sebesinfo.ro
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia | sebesinfo.ro
Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.
Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României
MIERCURI, 20 noiembrie 2024
JOI, 21 noiembrie 2024
VINERI, 22 noiembrie 2024
SÂMBĂTĂ, 23 noiembrie 2024
DUMINICĂ, 24 noiembrie 2024
LUNI, 25 noiembrie 2024
MIERCURI, 27 noiembrie 2024
JOI, 28 noiembrie 2024
VINERI, 29 noiembrie 2024
SÂMBĂTĂ, 30 noiembrie 2024
DUMINICĂ, 1 Decembrie 2024
Din Județ
FOTO | Accident MORTAL pe autostrada A1: O persoană a DECEDAT după impactul dintre o mașină și un camion, pe sensul Sebeș-Deva
FOTO | Accident MORTAL pe autostrada A1: O persoană a DECEDAT după impactul dintre o mașină și un camion, pe sensul Sebeș-Deva
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 20.00, pe autostrada A1, pe sensul Sebeș-Deva. O persoană ar fi inconștientă după impactul dintre o mașină și un camion.
Secția de pompieri Sebeș intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o EPA pentru asigurarea măsurilor specifice si acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs pe autostrada A1, km325, sens Sebeș-Deva.
Din primele informații ar fi vorba despre un accident rutier produs între un autoturism și un camion. O persoană e posibil să fie inconștientă.
UPDATE: Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului.
Din nefericire victima (barbat) prezintă leziuni incompatibile cu viata, fiind declarat decesul acestuia de către echipajul medical.
Din Județ
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Calendar creștin: Când cade Pastele ortodox 2025 și Paștele catolic 2025. • Pastele 2025 | sebesinfo.ro
Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
Când este Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030
CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2025 și în următorii ani:
Când pică Paştele Ortodox în anii 2020-2030
Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie
Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
Când cade Paştele Catolic între anii 2020-2030
Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.
Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.
De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024
-
Economieacum 4 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 29 octombrie 2024