Actualitate
Activitate dedicată satului românesc organizată de Grupul de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Român – Sebeș
Ieri, 12 octombrie 2019, a avut loc Întâlnirea municipală a tinerilor din Sebeș, activitate anuală a Grupului de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Ortodox Român Sebeș.
Ediția din acest an, intitulată „Satul românesc de ieri și de azi”, s-a dorit o activitate aplicată pe tema anului omagial 2019 al satului românesc.
Gazda acestui eveniment a fost parohia Petrești I. Cu acest prilej, părintele paroh Marius Slevaș le-a vorbit tinerilor despre satul românesc și despre țăranul român și a prezentat muzeul parohial.
În continuare, tinerii au avut ocazia să cunoască meșteșuguri tradiționale prezentate de colaboratorii părintelui, să deseneze, să picteze icoane pe sticlă sau să descifreze proverbe și zicători prin joacă în curtea locașului de cult. Nu a lipsit nici momentul artistic cu poezii și cântece populare susținut de câteva eleve ale Școlii cu clasele I-VIII din Petrești.
Activitatea s-a încheiat cu o plăcintă tradițională coaptă în cuptor prin bunăvoința gazdelor minunate care i-au primit pe tineri în Centrul Catehetic „Sfântul Irineu de Lyon”.
Duhul rugăciunii, portul popular și atmosfera de odinioară, prin atelierele de lucru așezate în curtea generoasă a bisericii parohiale, ne-au transpus în lumea satului de altădată. Toate acestea au fost păstrate cu sfințenie de înaintași și plătite cu preț de sânge. Mărturie stă monumentul eroilor din curtea bisericii, în jurul căruia tinerii, poate fără să își dea seama, au ajuns cu gândul la strămoșii lor. Cu siguranță că meșteșugurile prezentate astăzi noii generații nu s-ar pierde dacă tinerii le-ar înțelege valoarea și dacă și-ar dori să le învețe.
Pr. Ionel Arsu,
Protopop al Sebeșului

Actualitate
Marți, 8 aprilie 2025, Sebeșul găzduiește cea de-a II-a ediție a Festivalului Județean „Amare Rroma”
Tinerii etnici rromi, coordonați de prof. Petre Căian, au pregătit pentru această ocazie o serie de momente artistice, care includ o scenetă amuzantă, muzică și dans, precum și o paradă a portului țigănesc. Invitați speciali vor fi tinerii de la Cugir, care activează în Fanfara „Transilvania Junior”.
Culoarea evenimentului va fi dată de o expoziție de artă fotografică ilustrând tradițiile și istoria rromilor și o expoziție de costume. Organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru toți cei 60 de elevi și tineri care si-au anunțat participarea la acest festival inedit.
Vă invităm, și în acest an, să le fim alături și să ne bucurăm de frumusețea tradițiilor comunității rrome din Sebeș!