Rămâi conectat

Actualitate

Amenzi de aproape 10.000 de lei și bunuri confiscate în urma unei acțiuni de amploare a polițiștilor din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

control-politia-rutieraIeri, 22 ianuarie 2015, poliţiştii din Sebeş au acţionat cu efective mărite, pe raza municipiului şi a localităţilor rurale arondate, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi  prevenirea accidentelor rutiere.

Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia acestei acţiuni au fost constate 3 infracţiuni şi 37 de abateri contravenţionale (18 la regimul rutier, 12 la Legea 12/1990 privind comerţul şi 3 la alte acte normative) şi au fost identificate 4 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. Totodată au fost verificate 10 societăţi comerciale.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 9.577 lei, iar a bunurilor confiscate de 3.500 lei.

Exemple: Poliţiştii rutieri l-au depistat pe B.C., de 34 de ani, din comuna Săsciori , în timp ce conducea un autoturism pe strada Dorin Pavel din Sebeş, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de  0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de B.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Pe DN 67 C., pe raza localităţii Săsciori, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş l-au depistat pe S.A.C. de 29 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi care avea aplicate plăcuţe false de înmatriculare.

Faţă de S.A.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor  de ,,punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau  neînregistrat” şi “ punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pachete cu daruri de Paște, oferite de Club Rotary Sebeș unor familii aflate în dificultate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ediția 2025 a Campeniei „Bucurie de Paște”, derulată de Club Rotary Sebeș și Interact Club Sebeș, a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.

„Vă mulțumim!

Prin generozitatea și implicarea voastră, campania „Bucurie de Paște” a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.

În Vinerea Mare, am distribuit pachetele pregătite cu grijă către familii aflate în dificultate din comunitatea noastră. Au fost momente pline de emoție, care ne-au reamintit cât de puternică este solidaritatea.

Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să dăruiască din inimă, precum și Interact Club Sebeș, pentru sprijinul constant și dedicarea lor.

Vă dorim un Paște fericit, cu lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții Club Rotary Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes