Știri din zonă
Anul viitor, locuitorii satului Răhău vor avea apă la robinete
Potrivit primarului municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă, localitatea Răhău şi problemele cetăţenilor se află în atenţia primăriei, oamenii nefiind uitaţi de cei care îi reprezintă.
În ceea ce priveşte introducerea apei potabile la Răhău, primarul Dăncilă a explicat că până la data de 7 decembrie se va face analiza ofertelor depuse de cele 7 firme, în vederea realizării lucrării. Apoi, va fi încheiat contractul cu firma câştigătoare şi vor începe lucrările. „Dacă vremea ne va permite, lucrările vor demara în acest an, iar dacă nu va fi posibil se va da startul investiţiei anul viitor”, a explicat primarul Alexandru Dăncilă. El a adăugat că există un studiu de fezabilitate pentru realizarea reţelei de canalizare, iar anul viitor se va întocmi proiectul tehnic şi apoi va urma execuţia lucrării. În ceea ce priveşte introducerea apei la Răhău, cel mai târziu lucrările vor începe în ianuarie-februarie şi se vor finaliza anul viitor. Reţeaua de alimentare cu apă s-a realizat de Apa CTTA Sebeş până la limita localităţii Răhău şi se va extinde la gospodăriile localnicilor; apa va veni prin cădere din Dumbrava. Primarul Alexandru Dăncilă a spus că în cazul lucrării de alimentare cu apă a satului Răhău, administraţia locală a avut parte de numeroase piedici. Au fost probleme cu cei care au contestat licitaţia, timp de 5 luni, apoi firma câştigătoare nu s-a încadrat în termenul stabilit de autorităţi şi administraţia locală a fost nevoită să rezilieze contractul. Dar totul e bine când se termină cu bine, aşa că anul viitor localnicii din Răhău vor avea apă la robinete. În ceea ce priveşte canalizarea, în a doua jumătate a anului viitor vor începe lucrările, care se vor finaliza cel târziu în anul 2016. La Răhău mai e nevoie şi de o staţie de epurare, care se va amplasa în localitate. În privinţa introducerii gazului metan, primarul Dăncilă a explicat că lucrarea a fost scoasă la licitaţie de mai multe ori, dar nu s-a prezentat nicio firmă. S-a făcut o analiză economică şi se pare că lucrarea nu s-a dovedit a fi rentabilă. „Magistrala e aproape de localitatea Răhău şi unii cetăţeni au propus ca lucrarea să fie realizată de primărie, cu finanţare de la buget. Vom vedea dacă avem noi competenţa pentru a realiza un astfel de proiect, lucrările fiind de competenţa specialiştilor de la E.On Gaz, cei care preiau apoi în proprietate reţeaua”, a spus primarul Alexandru Dăncilă. Potrivit edilului, în prezent, pentru administraţia locală, o prioritate este realizarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare, investiţii care se vor efectua cu siguranţă.

Știri din zonă
În „Săptămâna Verde”, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au plantat trandafiri în curtea grădiniței din localitate
În cursul zilei de miercuri, 9 aprilie 2025, elevii de la Școala Gimnazială Gârbova au participat la o acțiune de plantare de trandafiri, în curtea Grădiniței cu Program Normal din localitate. Acțiunea a avut loc în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi.
„Aflându-ne în Săptămâna Verde, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie 2025, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au participat la activitatea de plantare a trandafirilor în curtea Grădiniței cu Program Normal Gârbova. Alese multumiri domnului Laszlo Fabian, din localitatea Lopadea Nouă, pentru donație! Mulțumim și domnului învățător Gligor Stăvar pentru transport, precum și cadrelor didactice participante la activitate!”, ne-a decrat d-na. învățătoare Lupean Delia Paraschiva.