Rămâi conectat

Actualitate

Astăzi, 20 noiembrie 2019, la Sebeș a fost organizată o ceremonie dedicată aniversării celor 101 ani scurși de la convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia

sebesinfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 20 noiembrie 2019, Municipiul Sebeș a marcat, printr-o ceremonie solemnă, aniversarea celor 101 ani scurși de la lansarea convocatorului Marii Adunări Naționale la Alba Iulia, act care anunța atât data și locația evenimentului, cât și modalitatea de alegere a delegaților.

În prezența domnului Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș, momentul a fost marcat printr-o scurtă evocare a celor 12 delegați ai Sebeșului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (șapte delegați de drept: Sergiu Medean, Ioan Simu, Aurel Bojiță, Iosif Goia, Ambrosiu Tătar, Ioan Pavel, Dumitru Ștefan și cinci delegați aleși în circumscripția electorală Sebeșul Săsesc: Lionel Blaga, Ioan Elekeș, Sebastian Stanca, Nicolae Chirca, Ioan Henegariu), ceremonialul fiind însoțit de un scurt moment de Te-Deum, acompaniat de sunetul clopotelor care, în cinstea acestei aniversări, au fost trase în toate bisericile din oraș.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și s-a înscris în continuarea proiectului „Patria recunoscătoare”, inițiat de Consiliul Județean Alba la sfârșitul anului 2018.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.

În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes