Administrație
Au început lucrările de amenajare a Parcului „Zăvoi”, din Petrești
Primăria Municipiului Sebeș anunță că au început lucrările de amenajare a Parcului Zăvoi din Petrești, zonă de agrement ce se va întinde pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.
„Ne dorim să dezvoltăm aici o nouă zonă de agrement care se va întinde pe o suprafață de peste 10.000 mp, valorificând un peisaj natural generos, lângă izvor, pe malul râului Sebeș. Vom amenaja parcul și vom amplasa mobilier urban. Pe tot conturul parcului se vor regăsi alei pietonale pietruite. Vom dedica spații generoase sporturilor în aer liber și vom realiza un loc de joacă copii. Nu va lipsi nici zona de grătar pentru petrecerea timpului liber. Parcarea va fi realizată cu dale ecologice înierbate, întreaga zonă beneficiind de un iluminat public modern”, a transmis primarul Sebeșului, Dorin Nistor.

Administrație
Finanțări din bugetul local al Municipiului Sebeș, în valoare de 475.000 de lei, pentru activităţi nonprofit de interes general, în anul 2025
Primăria Municipiului Sebeș anunță că, în acest an, din bugetul local se vor oferi finanțări nerambrursabile în valoare de 475.000 de lei pentru activităţi nonprofit de interes general.
1. Autoritatea contractantă: Municipiul Sebeş, cu sediul în Municipiul Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, cod fiscal 4331201, telefon 0258/731004, fax 0258/734187, e-mail: sebespri@yahoo.com.
2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
3. Suma totală alocată de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi aprobată pentru anul 2025 este de 475.000 lei, repartizarea acesteia pe programe fiind următoarea:
– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul culturii” – 225.000 lei
– Programul „Educaţie şi formare continuă” – 100.000 lei
– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul sportului” – 100.000 lei
– Programul „Atitudine şi implicare în probleme de mediu” – 50.000 lei.
În cazul în care, pentru unul sau mai multe programe nu se depun proiecte eligibile sau valoarea acestora nu acoperă sumele alocate, Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a redistribui aceste fonduri programelor pentru care exista proiecte eligibile.
4. Durata de implementare a proiectelor: anul 2025
5. Solicitanții – persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii.
6. Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, se pot obţine de la sediul Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, telefon 0258/731004 şi de pe site-ul instituţiei www.primariasebes.ro.
7. Informaţii suplimentare despre programul de finanţare, procedura de completare şi depunere a documentelor pot fi solicitate în scris pe adresa de e-mail: sebespri@yahoo.com şi fax: 0258/734187, cu cel puţin 6 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.
8. În conformitate cu prevederile art. 20, alin (1) din legea 350/2005, data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 07.05.2025, ora 16:00.
9. Propunerile de proiecte cu documentaţiile prevăzute în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş se depun la registratura Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba.
10. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către Comisia de evaluare şi selecţionare în perioada 08.05.2025 – 12.06.2025.
11. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 55 din data de 28.03.2025.