Actualitate
Bărbat de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști după ce i-a sustras unei femei bicicleta
Ieri, 15 septembrie 2019, în jurul orei 14.00, o femeie din Sebeș a sesizat poliția cu privire la faptul că i-a dispărut bicicleta, în valoare de 500 de lei, pe care o lăsase, neasigurată, în scara blocului în care locuiește.
La scurt timp de la sesizarea furtului, polițiștii de siguranță publică l-au depistat pe un bărbat de 35 de ani, din Sebeș, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiu, având asupra sa bicicleta furată.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru furt, iar bicicleta a fost restituită păgubitei.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.