Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 38 de ani din Sebeș condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a șantajat o femeie cu filmări compromițătoare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Sebeș a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de șantaj.

Inculpatul a amenințat o femeie, cu care a avut o relație, cu publicarea unei filmări compromițătoare în care aceasta apărea alături de acesta în ipostaze intime, în scopul obținerii unor sume de bani. G. Alin a fost surprins în flagrant, în 17 martie 2017, în timp ce a primit de la femeia șantajată suma de 2.150 de lei. Decizia de condamnare nu este definitivă și a fost pronunțată în 26 iunie 2018.

Potrivit motivării realizate de instanța de la Judecătoria Alba Iulia, inculpatul G. Alin și persoana vătămată s-au cunoscut la începutul lunii ianuarie 2017, prin intermediul site-ului de socializare Facebook. ”Cu ocazia uneia din întâlnirile dintre cei doi, în cursul lunii ianuarie, inculpatul a realizat 2 filmări video cu telefonul său mobil. Înregistrările au rămas stocate în telefonul mobil al inculpatului, fiind identificate cu ocazia percheziției informatice realizate de polițiști”, se afirmă în motivare.

Anchetatorii au constatat că inculpatul avea probleme financiare, cu datorii la bancă și la diverse persoane fizice, pensie de întreținere în favoarea fiicei sale minore, motiv pentru care a trebuit să-și amaneteze autoturismul. Pe parcursul relației avute cu persoana vătămată, aceasta din urmă a fost de acord să îl ajute pe inculpat cu diferite sume de bani. De exemplu, femeia l-a ajutat pe acesta să-și scoată autoturismul de la amanet și i-a mai dat suma de 500 de lei pentru achitarea unei rate la un credit.

”Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cele ale persoanei vătămate rezultă că la începutul lunii februarie relațiile dintre cei doi s-au deteriorat, împrejurare în care inculpatul a luat rezoluția infracțională de a se folosi de imaginile cu persoana vătămată în ipostaze intime, în scopul obținerii în mod injust a unor sume de bani, amenințând-o pe aceasta că dacă nu va da curs cererii sale, va face publice acele imagini compromițătoare. (…) La data de 19.02.2017, inculpatul i-a transmis persoanei vătămate că a trimis filmarea compromițătoare către doi dintre prietenii săi, urmând ca a doua zi să o mai trimită și altor două persoane. Acționând în scopul arătat, la data de 11 martie 2017, inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate numele a 5 persoane care ar fi văzut filmarea în discuție”, se mai afirmă în motivarea instanței de judecată. În continuare, în 7 martie 2017, bărbatul i-a cerut persoanei vătămate suma de 2.150 lei împrumutată de la amanet și garantată cu mașina proprie, promițând că în schimbul acesteia va șterge filmarea compromițătoare, amenințând-o și de această dată cu divulgarea acesteia în cazul în care nu va primi banii.

”Din cauza amenințărilor repetate, în data de 17 martie 2017, inculpatul și persoana vătămată au stabilit o întâlnire în zona catedralei din municipiul Alba Iulia, persoana vătămată urmând să aducă banii solicitați de către inculpat, în schimbul cărora acesta s-a obligat să șteargă filmarea compromițătoare care o surprinde pe persoana vătămată în ipostaze intime. Cu această ocazie, inculpatul a primit de la persoana vătămată suma de 2150 lei, în bancnote marcate, procedându-se la organizarea unui flagrant, astfel că în urma expunerii bancnotelor la lumină UV s-a constatat faptul că pe acestea se regăsește inscripția «Șantaj 17.03.2017»”, se precizează în document.

Ulterior, bărbatul a fost ridicat și dus la poliție pentru audieri. Dosarul rezultat a fost trimis în judecată în august 2017. În prezent, cauza se află pe rolul Curții de Apel, care urmează să pronunțe o sentință definitivă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes