Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 38 de ani din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare după ce a „spart“ serverele unor firme şi instituţii

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Sebeş, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Decizia a fost pronunţată în 3 septembrie 2018 la Tribunalul Alba unde a fost admis un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi un procuror din Cadrul Serviciului Teritorial DIICOT Alba Iulia. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în 13 iulie 2018.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul are preocupări pe linia săvârşirii infracţiunilor din domeniul criminalităţii informatice. Părţi vătămate în dosar sunt societăţi şi instituţii publice ale căror servere au fost atacate de ”hackerul” din Sebeş. Este vorba despre Aurocom SRL Plosca, Aquaserv SA Tulcea, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice Bucureşti şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Bucureşti.

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat că acesta a avut instalate pe calculatorul proprietate personală aplicaţii în scopul identificării sistemelor informatice (severe) pe care rulează sistemul de operare Windows care au funcţia de conectare la distanţă activă. Cu ajutorul acestora, inculpatul a accesat un server în scopul obţinerii de date informatice. ”S-a stabilit faptul că inculpatul este membru activ pe siteuri/forumuri dedicate criminalităţii informatice, siteuri care oferă servicii contre cost privind recuperarea parolelor reţelelor wireless, precum şi decriptarea documentelor create cu ajutorul Microsoft Office, protejate cu parolă.

Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul a mai accesat de la diferite adrese IP şi serverele Aquaserv SA Tulcea, ANRSC Bucureşti şi CNEE Bucureşti, chiar dacă activitatea acestora nu a fost perturbată, cu scopul probabil de a obţine date informatice, pe care ulterior să le folosească ilicit ori să le comercializeze altor persoane.

n urma analizării rezultatelor percheziţiei informatice efectuate asupra sistemelor informatice ridicate de la domiciliul inculpatului a rezultat faptul că în cursul anilor 2016 – 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la diferite intervale de timp, inculpatul a accesat fără drept, în scopul obţinerii de date informatice, sistemele informatice ale persoanelor vătămate Aurocom SRL Plosca (Teleorman), Aquaserv Tulcea, ANRSC Bucureşti şi CNEE Bucureşti, cu privire la care, prin intermediul unor programe specializate, accesul este restricţionat s-au interzis pentru anumite categorii de utilizatori”, se afirmă în acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Tot în urma percheziţiilor informatice s-a stabilit faptul că M. Cosmin a deţinut, fără drept, programe informatice specializate, folosite pentru accesarea ilegală a sistemelor informatice, cât şi parole de acces care permit accesul ilegal, total sau parţial, la un sistem informatic. Urmare a activităţii infracţionale a inculpatului, persoanele vătămate prin reprezentanţii legali, au declarat că nu au suferit nicio pagubă şi nu se constituie părţi civile în cauză. Inculpatul a mai fost obligat de instanţă să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 5.878 lei. Instanţa a dispus, de asemenea, confiscarea unor hard disk-uri şi memory stick-uri folosite la săvârşirea infracţiunilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes