Actualitate
Bărbat de 46 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce s-a îmbătat și și-a agresat concubina
Ieri, 18 septembrie 2021, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, de către o femeie, din comuna Șpring, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către concubin.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că, în urma unor neînțelegeri spontane și pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, și-ar fi agresat concubina.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de acesta, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.