Știri din zonă
Bărbat de 47 de ani din Doștat, dat dispărut de familie, găsit înecat în lacul de pescuit „Salonti” din Drașov
Sâmbătă, 22 octombrie 2022, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în lacul de pescuit „Salonti”, aflat pe raza satului Drașov, se află o persoană decedată.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din comuna Doștat, care figura în evidențele poliției drept persoană dispărută.
La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis
Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.
În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.
În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.