Rămâi conectat

Știri din zonă

Biserica Evanghelică din Câlnic va fi reabilitată cu fonduri REGIO

sebesinfo.ro

Publicat

în

Proiectul „Conservarea, reabilitarea și promovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic componentă a ansamblului protejat UNESCO“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Parohia Evanghelica C.A. Câlnic și are o valoare de peste 3,86 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care de 3,7 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. Cererea de finanțare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice din Câlnic prevede că lucrările de amenajare vor dura maxim 30 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin dezvoltarea monumentului de importanță mondială – UNESCO, respectiv Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu minim 50% anual.

În esență, se va reabilita monumentul UNESCO – Biserica evanghelică din cadrul Ansamblului Cetate (Burgviertel) Câlnic, în vederea eliminării riscului accentuat de prăbușire, urmând să se amenajeze și doteze acest ansamblu monumental în scopul protejării acesteia si asigurării accesului în deplină siguranță pentru toate categoriile de vizitatori.

Biserica evanghelică, pe care localnicii o cunosc sub denumirea ”din Deal”, se consideră a fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de acum datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul său neogotic. Înăuntru se mai păstrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce susţineau cândva o boltă. Tot aici se află două strane baroce pictate, databile în a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribună vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867, construită de Carl Hesse din Viena.

Cetatea Câlnic, împreună cu celelalte monumente istorice, formează Centrul Cultural Internaţional, patronat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi Asociația “Ars Transsilvaniae” România. În spaţiile din cetate au fost şi sunt organizate mai multe expoziţii documentare şi de artă, iar capela a devenit aula în care se desfăşoară simpozioane, colocvii şi conferinţe. În aceeași ambianţă s-au desfăşurat concerte şi audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.

În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.

În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes