Știri din zonă
Cea de-a cincea editie a Taberei Internationale de la Oasa a ajuns la final
În perioada 19-27 iulie 2023, la Mănăstirea Oașa, s-a desfășurat Tabăra Internațională care a reunit peste 180 de tineri români din diaspora și din țară. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei și așezământul monahal.
Timp de nouă zile, tinerii veniți din țări precum Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Olanda, Italia, Grecia, Irlanda, Statele Unite ale Americii, Canada, Emiratele Arabe Unite și Republica Moldova au încercat să se integreze în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe, dialoguri duhovnicești și activități culturale.
În mijlocul tinerilor au fost prezente personalități de marcă ale vieții religioase, culturale și sociale din România. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim Joantă a vorbit participanților despre modul în care trăirea fără compromisuri a credinței creștine poate fi un răspuns la provocările lumii de azi. Sorin și Diana Gadola au adus în atenția tinerilor provocările și oportunitățile din mediul online. Conf. univ. dr. Adrian Lemeni, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a susținut o prezentare despre „Viața autentică și existența artificială”. Arhimandritul Iustin Miron și ieromonahul Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa, au tâlcuit Psalmul 6, într-un ciclu de conferințe intitulat „Tâlcuirea Psaltirii”, iar părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a adus în atenție tema „Creștinismul de azi, încotro?”. De asemenea, tinerii au vizionat filmul „Maria, Inima României” și au dialogat cu Principele Nicolae al României despre figura luminoasă a Reginei Maria.
Tabăra a oferit și momente artistice în cadrul unui concurs de poezie, muzică și dans. Fiecare zonă a țării și-a avut reprezentanții ei, iar încununarea momentelor artistice a fost făcută prin cântecele patriotice pe care tinerii le-au intonat și prin care și-au exprimat în mod firesc dragostea de neam. Punctul culminant al celor zece zile de program intens l-a constituit hramul mănăstirii, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, prăznuit pe 27 iulie. Evenimentul de anul acesta a fost înfrumusețat prin aducerea de la Bologna la Mănăstirea Oașa a cinstitelor moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În ziua hramului, Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de către participanții la tabără, îmbrăcați în costume populare.
Iată câteva din mărturiile participanților de anul acesta:
„Să vorbești despre taberele «à la Oașa» e ca și cum ai încerca marea cu degetul. Guști același efort zadarnic de a cuprinde în cuvinte ce nu-i de cuprins și, într-un fel, te arunci orbește să strivești corola de minuni a lumii. Iar corola Taberei Internaționale e tocmai acolo, în Liturghiile care răsar odată cu soarele, în privegherile care apun peste liniștea zilei, în frumusețea de miezonoptică a slujbelor și în seninătatea frunților noastre, una care numai Dumnezeu o poate da. Am împreună-simțit că Tabăra Internațională de la Oașa e mângâierea lui Dumnezeu pe creștetul capetelor noastre, una care te crește în lumină pentru a fi părtaș frumuseții celei dintâi” (Alina Prichici, Republica Moldova).
„Oașa; doar patru litere, dar care îmi transmit o mulțime de trăiri și sentimente. Este un loc atât de simplu, dar, totuși, atât de complex. Prima mea experiență într-o tabără a fost, de fapt, trăirea corectă a vieții. Tot ce am făcut în cadrul ei, de la simple activități gospodărești la privegheri, s-a aranjat și completat atât de armonios, încât ne-a oferit nouă, tinerilor, experiența unei vieți duhovnicești adevărate. Simplitatea vieții și a monahilor de aici te molipsește și te face să te regândești pe tine mai bine. Viitorilor participanți le-aș spune că această tabără nu este doar o simplă tabără pentru tineri unde să te relaxezi și să socializezi. Este un loc în care poți să îți aduni sufletul împrăștiat de griji și să simți îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu prin puterea rugăciunii neîncetate și comune. La Oașa mi-am umplut un gol în suflet ce aștepta de mult timp să fie umplut. Am plecat de aici încărcată cu o energie și o liniște sufletească cum doar în locuri binecuvântate de Dumnezeu poți găsi. E musai să mă întorc și să mă reîncarc!” (Carmen Afilipoaie, Germania).
„De fiecare dată când vin la Oașa, mă simt ca acasă, fapt pentru care mă întorc de câte ori am ocazia. Liniștea, rugăciunea, prietenii și Dumnezeu m-au făcut să mă întorc mereu cu drag. Nu îmi pot închipui o vacanță în România fără o vizită la Mănăstirea mea de suflet, Mănăstirea Oașa” (Petru Grosu, Grecia).
„Tabăra de la Oașa a reprezentat multe lucruri pentru mine. Se spune că pe Dumnezeu Îl simțim oriunde, chiar și la marginile pământului, unde locuim cei din străinătate. Aici, la mănăstire, această întâlnire cu divinitatea este mai ușor de realizat și de păstrat datorită bunei rânduieli a locului. Totodată, este la fel de adevărat că fiecare simte acest lucru după trăirea și lucrarea lui personală și duhovnicească. Nu aș putea să cuantific în ce măsură am reușit eu acest lucru, însă pot spune că experiența de aici m-a ajutat să mă cunosc mai bine și să simt că măcar o frântură din mine s-a apropiat mai mult de Dumnezeu” (Constantin Popa, Marea Britanie).
„Oașa este darul lui Dumnezeu pentru sufletele noastre puțin șlefuite. Aici, cerul și pământul se întâlnesc într-o Liturghie cosmică și noi, tinerii, ne regăsim ca membri ai Trupului Slavei, chemați la comuniune și transfigurare. În cuvintele lui Olivier Clement, dezlipindu-ne de această lume, trecem puțin câte puțin de la trupul posesiv, care tratează lumea ca o pradă, la trupul de slujire care se unește cu Liturghia Bisericii și, prin ea, cu Liturghia cosmică. Prin simțirea minunatelor slujbe și jertfelnicia fiecăruia în cadrul ascultărilor, neliniștile și foamea de sens lasă locul unui simț al inimii care nu încetează să aspire după transcendent. Astfel, fiind copleșiți de bucuria Învierii, de milostivirea, bunătatea și iubirea lui Dumnezeu, lucrând ascultarea și smerenia, auzim tăcerea, primim pacea Lui și ne descoperim unii pe alții ca persoane, ca suflete vii. O sete de mărturisire se naște și crește în noi. Să o fructificam spre slava lui Dumnezeu, ca adevărați apostoli ai acestor vremuri, precum părintele Stelian Tofană ne-a încurajat în cadrul conferinței susținute!” (Elena Dumitrescu, Franța).
„Mă numesc Teodora și locuiesc în California, SUA. Sunt născută în Blaj, județul Alba, și am petrecut cea mai frumoasă parte a vieții mele în România: copilăria. Timpul petrecut în Tabăra Internațională de la Mănăstirea Oașa este ca o întoarcere acasă pentru mine, la o Românie frumoasă și firească, unde omul Îl slujește pe Dumnezeu prin munca fizică, prin participarea la slujbele Bisericii și îmbogățirea duhovnicească prin lectură. Oașa este o provocare la care mă întorc cu mare drag, aproape an de an, începând din 2017” (Teodora Gârlonța, SUA).
„Pentru mine, participarea în această tabără a însemnat o şansă de a mă deconecta de societate și să dau mai multă atenție vieții mele spirituale. În ziua de astăzi, este atât de ușor să fim consumați de lucrurile temporare ale vieții, așa că venirea în Tabăra Internațională de la Mănăstirea Oașa, participarea zilnică la Sfânta Liturghie și completarea ascultărilor a fost întocmai ce aveam nevoie pentru a ajuta lumina Ortodoxiei să crească în mine. În plus, am fost și binecuvântați să avem acolo moaștele Sfintei Ana. Fiecare zi a fost o amintire a dragostei pe care Dumnezeu o are pentru noi și a darurilor pe care ni le oferă” (Lorena Alexandra Chelaru, SUA).
„Oașa este mănăstirea care m-a încărcat foarte mult ca pelerin venit pentru prima oară aici. Aceste încercări, fie că este vorba despre ascultări sau slujbe dis-de-dimineață, mi-au îmbogățit sufletul enorm. Oașa te învață ca pelerin cum să îți cultivi calități de tot felul, fie că este vorba despre etica muncii, ascultarea, dragostea de aproapele sau răbdarea. Sunt și foarte recunoscător mănăstirii pentru șansa de a mă fi putut implica în mod activ la aducerea moaștelor Sfintei Ana! A fost o experiență de neuitat și abia aștept să mă întorc Oașa!” (Gabriel Beldea, Canada).
„Îmi place că aici, într-un fel sau altul, mă ridic puțin deasupra vieții. Lucruri, griji, gânduri care în lume poate mă acaparează, aici, privite mai de sus, prin ochelarii veșniciei, își pierd din amploare. Dobândesc un soi de reflex de a mă scutura de gândurile care mă îmbătrânesc. Negativitatea e radical liber pentru interior. Mersul înainte e antioxidant. Și cel mai ușor, aici, mergi înainte cu alții” (Anca-Elena Zamfirescu, Organizația Tinerilor din București).
„Îmbrăcând forma unor tradiții dătătoare de viață, taberele de la Oașa adună în hora prieteniei tineri din toată țara și chiar din toată lumea, în cazul Taberei Internaționale. Sfințită prin har, diveristatea se desăvârșește, în cele din urmă, într-o unitate a Ortodoxismului, pe care o simțim cu toții, mai profund decât oriunde… pentru că la Oașa «și ceru-i mai albastru și luna mai aproape!»” (Teodora Crișan, Organizația Tinerilor din Sibiu).
Știri din zonă
Accident rutier grav, cu două victime, pe DN 7 la Vințu de Jos
Pompierii militari din Sebeș intervin pe DN 7, la Vințu de Jos, pentru descarcerarea a două persoane, dintre care una în stare de inconștiență.
„Sectia de pompieri Sebes intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza loc. Vințu de Jos. Din informatiile preliminare in accident ar fi implicate 1 autocamion și 1 autoplatformă, posibil 2 persoane încarcerate din care una în stare de inconștiență. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x Descarcerare Grea, 1 x EPA, 1 x SMURD TIM si 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.
UPDATE 1: „Traficul rutier este blocat în zona Gării Vințu de Jos, pe DN 7, din cauza unui accident rutier, în care sunt implicate o autoutilitară și un autocamion. Din primele date, două persoane ar fi suferit leziuni corporale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, a transmis IPJ Alba.
UPDATE 2: „Persoana încarcerată a fost extrasa de catre pompierii militari si predata echipajului medical pentru evaluare și transportul acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Un bărbat de 32 de ani din Daia Română a ajuns la spital, după ce un arbore a căzut peste autoturismul cu care acesta se deplasa pe DC 217
Vineri, 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă.
În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Intervenție a pompierilor din Sebeș și a SVSU Șugag pe DC 217, după ce un copac a căzut peste un autoturism
Pompierii militari din Sebeș, în cooperare cu SVSU Sugag, intervin pe DC 217, în zona Tău Bistra, pentru degajarea unui copac care a căzut peste un autoturism.
„Secția de pompieri Sebeș intervine pentru acordarea primului ajutor medical și degajare de arbori pe DC 217, in zona Tău Bistra. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un arbore cazut pe un autoturism, posibil o persoană surprinsa în interior. Forțe alocate: 1 x APIC cu unelte descarcerare, 1 x EPA și SVSU SUGAG”, a transmis ISU Alba.
UPDATE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. În interiorul autoturismului se află o persoană de sex masculin, aproximativ 45 ani, conștientă, incarcerată, cu multiple traumatisme. Se intervine pentru descarcerare persoanei. La locul intervenției se deplasează si un echipaj SMURD TIM cu medic”, a mai transmis ISU Alba.
UPDATE 2: „Persoana a fost extrasă din mașină de către pompierii militari. Aceasta a fost predată echipajului medical, conștientă, cooperantă, în vederea acordării primului ajutor medical și transportul la spital”, transmite ISU Alba.
UPDATE 3: „La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Alba.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024