Rămâi conectat

Știri din zonă

Cel mai în vârstă veteran de război din Alba a împlinit 104 ani

sebesinfo.ro

Publicat

în

aniversare-ioan-istrate-cel-mai-varstnic-locuitor-din-alba-2015Cel mai vârstnic locuitor al județului Alba și totodată cel mai în etate veteran de război al județului, împlinește azi, de Ziua Armatei, 104 ani.

Nici de această dată, Plutonierul adjutant – principal (rtr – în retragere) Ioan Istrate, din satul Drașov, comuna Șpring, nu a fost uitat de reprezentanții Armatei Române și de cei ai autorităților locale și județene, care s-au deplasat la locuința sărbătoritului pentru a îi face o surpriză.

Astfel, după ceremonialul de depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia întru cinstirea și amintirea sacrificiului eroilor români, o echipă de militari din cadrul Batalionului 136 Geniu “Apulum”, împreună cu președintele și vicele Consiliului Județean Alba – Ion Dumitrel și Florin Roman, prefectul Gheorghe Feneșer, primarul comunei Șpring – Daniel Rusu, preotul din localitate șamd, i-au făcut o vizită neanunțată eroului zilei Ioan Istrate.

Cu această ocazie, pe lângă strângerile de mână și mesajele de recunoștință, cel mai vârstnic veteran de război din județul Alba a fost înștiințat că a fost avansat la gradul de sublocotenent în retragere.

După ce i s-a înmânat documentul oficial, emoționat, proaspătul sublocotenent al Armatei Române le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru gesturile și cuvinetele frumoase, dar mai ales pentru că nu l-au uitat. A ciocnit apoi cu fiecare un pahar de șampanie.

“La multi ani domnule Ioan Istrate! Sa ne vedem si la anul sănătoși, la Drasov!”, i-au spus cei doi lideri ai Consiliului Județean Alba, nutrind emoționați speranța că și la anul, de Ziua Armatei, îl vor vizita din nou pe Ioan Istrate, ca să-i spună “La multi ani!”.

Născut în data de 25 octombrie 1911, Ioan Istrate a fost concentrat în toamna anului 1941, împreună cu alți consăteni, în cadrul Regimentului 92 Infanterie „Decebal”, în garnizoana Orăștie, având gradul de sergent, fiind încadrat ca ajutor comandant pluton, ulterior devenind comandant pază tren de luptă.

Principala sa misiune a reprezentat-o asigurarea pazei trenului de luptă care transporta muniția, armamentul, tehnica de luptă si efectivele regimentului la acțiunile duse pe frontul de est, pe timpul asediului început la 16 octombrie 1941 asupra cazematelor ce înconjurau orașul Odessa, precum si la acțiunile duse începând cu luna martie 1942 in Crimeea, la Kerci, sau a celor aproximativ opt luni de asediu asupra orașului Sevastopol, alături de trupele germane.

În luna octombrie 1942, pe timpul desfășurării unei misiuni de aprovizionare, Ioan Istrate a fost rănit și, ca urmare a leziunilor suferite, a fost demobilizat și lăsat la vatră, întorcându-se în satul natal.

Învierea Domnului este un prilej de bucurie pentru toți oamenii. În spiritul acestei mari sărbători creștine, efectivul de cadre militare al Batalionului 136 Geniu “Apulum” desfășoară o serie de manifestări menite să arate respectul și considerația față de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, militarii au transmis veteranului Ioan Istrate mesajul comandantului Batalionului 136 Geniu “Apulum”, domnul colonel dr. Corneliu Dinco, de apreciere și mulțumire pentru sacrificiul personal adus țării în anii de război.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Accident rutier grav, cu două victime, pe DN 7 la Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș intervin pe DN 7, la Vințu de Jos, pentru descarcerarea a două persoane, dintre care una în stare de inconștiență.

„Sectia de pompieri Sebes intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza loc. Vințu de Jos. Din informatiile preliminare in accident ar fi implicate 1 autocamion și 1 autoplatformă, posibil 2 persoane încarcerate din care una în stare de inconștiență. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x Descarcerare Grea, 1 x EPA, 1 x SMURD TIM si 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1:  „Traficul rutier este blocat în zona Gării Vințu de Jos, pe DN 7, din cauza unui accident rutier, în care sunt implicate o autoutilitară și un autocamion. Din primele date, două persoane ar fi suferit leziuni corporale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE 2: „Persoana încarcerată a fost extrasa de catre pompierii militari si predata echipajului medical pentru evaluare și transportul acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Un bărbat de 32 de ani din Daia Română a ajuns la spital, după ce un arbore a căzut peste autoturismul cu care acesta se deplasa pe DC 217

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vineri, 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Intervenție a pompierilor din Sebeș și a SVSU Șugag pe DC 217, după ce un copac a căzut peste un autoturism

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș, în cooperare cu SVSU Sugag, intervin pe DC 217, în zona Tău Bistra, pentru degajarea unui copac care a căzut peste un autoturism.

„Secția de pompieri Sebeș intervine pentru acordarea primului ajutor medical și degajare de arbori pe DC 217, in zona Tău Bistra. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un arbore cazut pe un autoturism, posibil o persoană surprinsa în interior. Forțe alocate: 1 x APIC cu unelte descarcerare, 1 x EPA și SVSU SUGAG”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. În interiorul autoturismului se află o persoană de sex masculin, aproximativ 45 ani, conștientă, incarcerată, cu multiple traumatisme. Se intervine pentru descarcerare persoanei. La locul intervenției se deplasează si un echipaj SMURD TIM cu medic”, a mai transmis ISU Alba.

UPDATE 2: „Persoana a fost extrasă din mașină de către pompierii militari. Aceasta a fost predată echipajului medical, conștientă, cooperantă, în vederea acordării primului ajutor medical și transportul la spital”, transmite ISU Alba.

UPDATE 3: „La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes