Actualitate
Centrul 346 comunicații și tehnologia informației „SAVA HENȚIA” Sebeș recrutează soldați-gradați profesioniști. Vezi detalii
Centrul 346 comunicații și tehnologia informației „SAVA HENȚIA” recrutează soldați-gradați profesioniști în vederea încadrării a 5 posturi vacante în arma Comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică, 4 posturi în arma Auto și 1 post în arma Intendență.
În perioada 12.02.2024 – 01.03.2024, în intervalul orar 09.00-14.00, vă așteptăm la sediul unității noastre din Municipiul Sebeș, strada Călărași, Nr. 76, pentru a demara procedurile de recrutare.
Condiții minime de recrutare:
– Cetățenie română și domiciliul stabil în România;
– Vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire și cel mult 45 de ani împliniți la data finalizării acestuia;
– Absolvirea cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul liceal (minim 10 clase);
– Să posede permis de conducere auto valabil, cat. B și C (numai pentru candidații care optează pentru arma auto);
– Să nu faceți parte din partide politice;
– Să nu aveți antecedente penale.
Telefon de contact: 0258 731616. int. 108, în intervalul orar 09.00-14.00.

Actualitate
Pachete cu daruri de Paște, oferite de Club Rotary Sebeș unor familii aflate în dificultate
Ediția 2025 a Campeniei „Bucurie de Paște”, derulată de Club Rotary Sebeș și Interact Club Sebeș, a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
„Vă mulțumim!
Prin generozitatea și implicarea voastră, campania „Bucurie de Paște” a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
În Vinerea Mare, am distribuit pachetele pregătite cu grijă către familii aflate în dificultate din comunitatea noastră. Au fost momente pline de emoție, care ne-au reamintit cât de puternică este solidaritatea.
Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să dăruiască din inimă, precum și Interact Club Sebeș, pentru sprijinul constant și dedicarea lor.
Vă dorim un Paște fericit, cu lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții Club Rotary Sebeș.