Știri din zonă
Cheltuieli nejustificate la Primăria Câlnic
Potrivit unui raport al Curții de Conturi – Camera de Conturi Alba, în urma unui audit financiar întreprins la Primăria Câlnic în toamna anului trecut, au rezultat prejudicii în valoare de 23.000 de lei.
1. În perioada octombrie 2014 – martie 2017, Unitatea Administrativ Teritorială Câlnic a efectuat cheltuieli de personal nelegale în sumă totală de 13.000 de lei prin acordarea unor drepturi salariale necuvenite, unui număr de trei funcționari publici, fără respectarea prevederilor legale în domeniu.
2. Au fost majorate nejustificat cheltuielile de capital ale UAT Câlnic, cu suma de 10.000 de lei, prin acceptarea la plată și decontarea unui articol de cheltuieli, reprezentând 20 de bucăți de cămine de vizitare, care nu au fost regăsite pe teren, a fi executate la dimensiunile și caracteristicile înscrise în ofertă și în situațiile de lucrări prezentate spre decontare, în cazul obiectivului de investiții Rețele de distribuție apă potabilă în localitatea Câlnic, județul Alba, obiectiv finanțat din fonduri MDRAP, primite în baza OG nr.28/2013.
În timpul auditului au fost calculate majorări în sumă de 3 mii lei, se arată în raportul Curții de Conturi.
I. P.

Știri din zonă
Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis
Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.
În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.
În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.