Administrație
„Citymaster” – un nou utilaj multifuncțional care face curățenie în zonele pietonale din Municipiul Sebeș
„Citymaster” este un nou utilaj multifuncțional folosit la curățenie în zonele pietonale din Municipiul Sebeș. Acesta executa operațiuni de măturare, spălare, deszăpezire sunt funcțiuni pe care noul „angajat” al SPAP Sebeș le poate realiza.
Municipiul Sebeș pune accent pe achiziția unor utilaje multifuncționale care să îi asigure independența în ceea ce privește activitățile de curățenie, reparații sau deszăpezire.
Parcul auto al Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului a fost completat cu acest Citymaster 650, un utilaj multifuncțional, cu direcție articulată, ideal pentru activitățile de întreținere a curățeniei municipale stradale și în parcuri, în centre istorice și zone pietonale.
Sistemul de schimbare rapidă a diferitelor accesorii permite utilizarea multifuncțională în orice anotimp. Faptul că poate acoperi toate aceste activități reduce costurile. Mașinuța are tracțiune integrală permanentă și asigură o vizibilitate optimă a zonei de lucru, permițând o curățenie meticuloasă.
Multifuncționala Hako Citymaster 650 este dotată cu: tub de aspirație deșeuri vrac, lance cu înalta presiune, sistem de reciclare a apei. Accesorii care pot fi montate: sistem de cosit parcuri, lamă și sărăriță pentru deszăpezire parcuri și trotuare, sistem de spălat cu înaltă presiune pentru alei și trotuare, sistem pentru dezinsecție.

Administrație
Finanțări din bugetul local al Municipiului Sebeș, în valoare de 475.000 de lei, pentru activităţi nonprofit de interes general, în anul 2025
Primăria Municipiului Sebeș anunță că, în acest an, din bugetul local se vor oferi finanțări nerambrursabile în valoare de 475.000 de lei pentru activităţi nonprofit de interes general.
1. Autoritatea contractantă: Municipiul Sebeş, cu sediul în Municipiul Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, cod fiscal 4331201, telefon 0258/731004, fax 0258/734187, e-mail: sebespri@yahoo.com.
2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
3. Suma totală alocată de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi aprobată pentru anul 2025 este de 475.000 lei, repartizarea acesteia pe programe fiind următoarea:
– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul culturii” – 225.000 lei
– Programul „Educaţie şi formare continuă” – 100.000 lei
– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul sportului” – 100.000 lei
– Programul „Atitudine şi implicare în probleme de mediu” – 50.000 lei.
În cazul în care, pentru unul sau mai multe programe nu se depun proiecte eligibile sau valoarea acestora nu acoperă sumele alocate, Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a redistribui aceste fonduri programelor pentru care exista proiecte eligibile.
4. Durata de implementare a proiectelor: anul 2025
5. Solicitanții – persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii.
6. Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, se pot obţine de la sediul Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, telefon 0258/731004 şi de pe site-ul instituţiei www.primariasebes.ro.
7. Informaţii suplimentare despre programul de finanţare, procedura de completare şi depunere a documentelor pot fi solicitate în scris pe adresa de e-mail: sebespri@yahoo.com şi fax: 0258/734187, cu cel puţin 6 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.
8. În conformitate cu prevederile art. 20, alin (1) din legea 350/2005, data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 07.05.2025, ora 16:00.
9. Propunerile de proiecte cu documentaţiile prevăzute în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş se depun la registratura Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba.
10. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către Comisia de evaluare şi selecţionare în perioada 08.05.2025 – 12.06.2025.
11. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 55 din data de 28.03.2025.