Învățământ-Cultură
Concurs pentru ocuparea unui post de administrator financiar organizat de Școala Gimnazială Nr. 2 din Sebeș
Școala Gimnazială Nr. 2 din Sebeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacantă, de administrator financiar, grad I.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
– are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
– are capacitate deplină de exercițiu;
– are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
– îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
– nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
– studii superioare absolvite cu diplomă de licență
– cunoștințe operare PC
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 6 martie 2015, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 13 martie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
– 20 martie 2015, ora 10:00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
– cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
– carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
– cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relații suplimentare se obțin la sediul Școlii Gimnaziale Nr.2 Sebeș, Piața Libertății, nr.1, telefon 0258/731.922.
Învățământ-Cultură
138 cadre didactice și 523 elevi din Sebeș premiați de autoritățile locale, pentru rezultatele obținute în anul școlar 2023-2024 la olimpiadele și concursurile școlare
În cursul zilei de luni, 7 octombrie 2024, un unumăre de 138 cadre didactice și 523 elevi din Sebeș au fost premiați de autoritățile locale pentru rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele școlare desfășurare în cursul anului școlar 2023-2024.
„Astăzi am avut plăcerea de a participa la două din cele trei festivități de premiere pe care le-am organizat în acest an pentru a premia cadrele didactice și elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele desfășurate în anul școlar 2023/2024. Municipiul Sebeș se mândrește cu 19 olimpici naționali, elevi ai claselor gimnaziale și liceale. Alături de ei au fost premiați alți 146 de elevi și 93 de profesori care i-au îndrumat cu succes spre fazele superioare ale olimpiadelor județene. O surpriză a reprezentat-o numărul mare de elevi din clasele primare care, îndrumați de doamnele învățătoare, s-au remarcat la cele mai importante concursuri de matematică și de limba română: astfel, am premiat 195 de elevi din ciclul primar și 34 de cadre didactice.
Mâine va avea loc o nouă festivitate de premiere dedicată sportivilor care au obținut cele mai importante performanțe pentru școlile la care studiază. Vor participa 11 profesori și 173 de elevi.
Elevii și cadrele didactice au primit diplome și premii în bani, suma totală alocată fiind de 140.000 lei.
Sincere felicitări tuturor și mult succes în viitor!
Mulțumim pentru sprijinul financiar oferit de compania Star Assembly. Evenimentele au fost organizate de Primăria Municipiului Sebeș și de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu instituțiile de învățământ. Mulțumim pentru momentele muzicale oferite de Fanfara din Petrești, Alexandra Pamfilie, Lusia și Matei. Premianților le-au fost pregătite o serie de produse culinare pe care le preferă și le-au fost servite la finalul festivităților, pentru a-i sărbători așa cum se cuvine”, a transmis primarul Sebeșului, Dorin Nistor.
Învățământ-Cultură
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Liceul Tehnologic Sebeș
Început de an școlar plin de emoție la Liceul Tehnologoc din Sebeș, unde festivitatea de deschidere a fost onorată de prezența președintelui PNL, fost premier al României, Nicolae Ciucă.
Astăzi, 1000 de elevi din Sebeș și din împrejurimi vor începe școala în cel mai nou și mai modern liceul din România, Liceul Tehnologic. Proiectul a devenit realitate grație unei finanțări nerambursabile de peste 27 milioane de lei, pe care primăria Sebeș accesat-o, prin POR 2014-2020, dublate de susținerea de la bugetul local. Valoare totală a obiectivului este de 60.923.051,23 lei.
Arhitectura clădirii este una impresionantă, lumina intră generos prin pereții înalți din sticlă accesorizați cu elemente decorative în culori armonioase. Instalații speciale filtrează aerul în fiecare încăpere, senzorii gestionează eficient consumul energetic, tablele interactive rulează softuri educaționale, iar acoperișul oferă o panoramă unică a orașului și găzduiește un sistem generos de panouri solare.Clădirea modernă este dotată cu tehnologii de ultimă generație, lumini senzor și lift. Sălile de clasă au mobilier nou, de cea mai bună calitate pentru a îmbunătăți actul educațional. Pe lângă toate acestea, liceul are o curte interioară amenajată special pentru recreere, unde există o zonă verde cu locuri de relaxare și socializare, de care elevii se pot bucura în pauze.
Atmosfera festivă a fost marcată de discursurile reprezentanților școlii a autorităților locale și a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, dar și de emoțiile elevilor care încep o nouă etapă din viață, în acest an școlar.
Învățământ-Cultură
Promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat – 2024, reușită de elevii Liceului German Sebeș
Vineri, 12 iulie 2024, o dată cu afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat, s-a încheiat sesiunea iulie 2024 a așa-numitului „examen de maturitate” al absolvenților claselor a XII-a.
La finalul acestei sesiuni, Liceul German Sebeș se poate mândri cu o promovabilitate de 100%, procentaj care înscrie liceul printre unitățile școlare de top ale județului Alba.
Cea mai mare medie obținută în acest an este 9,60, două eleve obținând nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limba și literatura germană maternă.
Prin rezultatele obținute, absolvenții clasei a XII-a ai Liceului German Sebeș au dovedit faptul că munca, seriozitatea și aplecarea spre studiu conduc întotdeauna la obținerea rezultatelor dorite.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024