Actualitate
Consilier local PNL din Sebeș, trimis să facă muncă în folosul comunității la biserică, după ce a fost depistat băut la volan
Un consilier local PNL din municipiul Sebeș, a fost trimis de instanța de judecată să facă muncă în folosul comunității la biserică. Radu Șerbănescu este judecat pentru conducere sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost depistat băut la volan în 1 martie 2023. În 27 decembrie 2023, Judecătoria Sebeș a pronunțat prima hotărâre în dosarul penal.
Când a fost oprit și testat cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie în aerul expirat de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Analizele realizate ulterior la spital au arătat o alcoolemie de 2,88 grame alcool pur în sânge.
În fața anchetatorilor acesta a recunoscut fapta și a declarat că „a consumat 0,5 l de bere, iar ulterior aproximativ 1 litru vin, fără aport alimentar”. În examenul clinic însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică se menționează că „inculpatul prezenta o ținută ordonată, atitudine adecvată, cooperant, liniștit, comunicarea verbală coerentă, orientat, tulburări de echilibru absente, fără halenă alcoolică”.
• 60 de zile de muncă în folosul comunității
Radu Șerbănescu este consilier local al PNL Sebeș de 23 de ani. Începând cu anul 2008 este șef al sucursalei de furnizare a apei potabile APA CTTA Sebeș. Judecătoria Sebeș l-a condamnat la pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de 3 ani. De asemenea, instanța l-a obligat și la 60 de zile de muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Bisericii din cadrul Spitalului municipal Sebeș sau în cadrul Primăriei Sebeș.
„Urmarea imediată a faptei săvârșite constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, prin conducerea pe un drum public a unui autoturism deși șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 2,88 g/l alcool pur în sânge, fiind evident că inculpatului îi erau alterate abilitățile de șofat și a riscat să fie implicat într-un accident de circulație și să producă nu doar distrugeri materiale, ci și vătămări ale integrității corporale sau, chiar, decese”, a susținut magistratul care a judecat dosarul.
Radu Șerbănescu a contestat decizia Judecătoriei Sebeș, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia unde se va pronunța hotărârea definitivă.

Actualitate
Număr semnificativ de participanți, la cea de-a XV-a ediție a „Marșului pentru Viață” organizat în Protopopiatul Ortoxox Sebeș
În Protopopiatul Ortodox Sebeș, Marșul pentru Viață 2025 s-a desfășurat în cele două orașe de pe raza protoieriei, Sebeș și Cugir, reunind un număr semnificativ de participanți care și-au manifestat susținerea față de sacralitatea vieții și dreptul fiecărui om de a se naște și a fi protejat.
În Municipiul Sebeș, evenimentul a avut loc marți, 25 martie, de Praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 13.00. Manifestarea a fost coordonată de către părintele protopop Ionel Arsu, iar punctul de întâlnire a fost Parcul Primăriei. Aici, preacucernicia sa a citit mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, iar reprezentanți ai autorităților locale și ai diferitelor denominațiuni creștine din oraș au luat cuvântul, subliniind importanța respectului pentru viață și a sprijinului pentru femeile aflate în criză de sarcină.
Un moment deosebit al evenimentului a fost reprezentat de premierea câștigătorilor concursului de eseuri „Fiecare om contează”, un demers prin care tinerii au evidențiat, prin mărturia scrisă, importanța dreptului la viață. După acest moment, participanții s-au deplasat către troița din fața Centrului Cultural, unde au fost aprinse lumânări în memoria copiilor nenăscuți. Marșul a adunat aproximativ 250 de persoane, respectiv preoți, credincioși și profesori de Religie, alături de alți profesori și elevi care au înălțat rugăciuni și au intonat cântece specifice acestui moment de reflecție și reculegere.
În orașul Cugir, Marșul pentru Viață a avut loc sâmbătă, 29 martie, și a fost coordonat de părintele Ioan Cândea. La eveniment a fost prezent și părintele Nicolae Tănase, unul dintre inițiatorii mișcării pro-viață din România. Peste 200 de persoane, respectiv preoți însoțiți de credincioși, profesori de Religie și elevi, s-au alăturat acestei manifestări dedicate vieții. Evenimentul a fost marcat de momente artistice emoționante oferite de două grupuri de copii care au interpretat cântări specifice și au recitat poezii cu tematică pro-viață. Prezența tinerilor și entuziasmul lor au adus un plus de speranță și convingere că mesajul respectului pentru viață va continua să fie promovat în rândul generațiilor viitoare.
Pr. Sergiu Maxim
Secretar Protopopiatul Ortodox Sebeș