Rămâi conectat

Economie

Daimler AG intenționează să concedieze în perioada următoare peste 15.000 de persoane

sebesinfo.ro

Publicat

în

Concernul Daimler AG a anunțat inițial că va renunța la 15.000 de angajați, însă acest număr ar putea fi mai mare, a transmis șeful diviziei de Resurse Umane a companiei pentru agenția germană DPA.

Deși nu a spus exact câte posturi ar urma să fie eliminate, Wilfried Porth a spus că numărul acestora va fi mai mare de 15.000, informează Europe.autonews.com.

Ola Kallenius, CEO-ul Daimler, a avertizat săptămâna trecută că va fi necesară reducerea costurilor, compania confruntându-se cu una dintre cele mai mari scăderi a cererii de mașini și camioane din istorie.

În luna noiembrie a anului trecut, Daimler anunțase un plan de a reduce 10.000 de locuri de muncă până la finalul lui 2022. Aceste reduceri de personal trebuie negociate cu sindicatele și reprezentanții angajaților, aceștia constituind jumătate din Consiliul de supraveghere al Daimler. Compania acceptase anterior să nu facă concedieri până la finalul deceniului, însă planul lăsa posibilitatea unei renegocieri în cazul unor schimbări economice majore.

Daimler are peste 250.000 de angajați la nivel mondial și deține în prezent mai multe mărci de mașini, autobuze și camioane precum Mercedes-Benz, Mercedes-AMG, Smart Automobile, Freightliner, Western Star, Thomas Built Buses, Setra, BharatBenz, Mitsubishi Fuso, dar și acțiuni la Denza, KAMAZ, Renault-Nissan și EADS.
Ce spunea Daimler luni

Reprezentanţii sindicatului de la Daimler AG au anunţat luni că discuţiile cu conducerea privind reducerile de costuri au devenit „mai dure”, după ce un membru al Board-ului a declarat în weekend că peste 15.000 de locuri de muncă sunt în pericol, transmite Reuters.

Industria auto globală a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), care a dus la închiderea fabricilor şi a showroom-urilor, forţând producătorii să-şi reducă semnificativ costurile. Încă din noiembrie 2019, înainte de pandemie, Daimler anunţase un plan de reducere a costurilor prin care ar urma să fie eliminate cel puţin 10.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2022. Obiectivul grupului german este diminuarea cheltuielilor de personal cu 1,4 miliarde de euro (1,56 miliarde de dolari) până în 2022, pentru majorarea investiţiilor în vehiculele electrice.

Wilfried Porth, membru al Board-ului Daimler, a declarat în weekend pentru publicaţia Stuttgarter Zeitung, că peste 15.000 de angajaţi vor trebui să se pensioneze sau să accepte plăţi compensatorii, pentru a se evita concedieri forţate. Reprezentanţii Consiliului angajaţilor de la Daimler au precizat luni că sunt conştienţi de gravitatea situaţiei. „Tonul discuţiilor noastre devine din ce în ce mai dur iar cooperarea este pusă la încercare”, susţin aceştia.

Luni, conducerea Daimler a reiterat că firma vrea să evite concedierile forţate, dar pentru ca asta să se întâmple producătorul auto trebuie să găsească metode alternative de reducere a costurilor. Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.Daimler, care urmează să raporteze în 23 iulie rezultatele financiare pentru trimestrul doi din 2020, se aşteaptă la un declin semnificativ al vânzărilor pentru această perioadă şi la pierderi operaţionale.

Anul acesta, acţiunile Daimler au scăzut cu 24%, iar capitalizarea de piaţă a grupului german s-a redus la aproximativ 40 miliarde de euro (45 miliarde de dolari), mai puţin de o cincime din capitalizarea de piaţă a producătorului american de vehicule electrice Tesla. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

sursa: capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna VINȚU DE JOS, la data de 7 aprilie 2025

sebesinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 aprilie 2025, pe raza comunei VINȚU DE JOS.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna Vințu de Jos și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENTOCUPAŢIANR. LMVNR. TELEFON/E-MAIL
NEWAMPORT ASFALT SRLINGINER TOPOGRAF1newamportasfalt@yahoo.com
PASCA ALEXANDRU INTREPRINDEREÎNGRIJITOR ANIMALE2raresflorea33@yahoo.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes