Rămâi conectat

Administrație

Dezbatere publică a regulamentului de organizare și funcționare a activităților de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în Municipiul Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș aduce în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a activităților de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în Municipiul Sebeș, al Caietului de sarcini și al Contractului-cadru de delegare a gestiunii prin contract de achiziție publică de servicii.

Cetățenii pot consulta documentația care a fost afișată pe pagina de internet a instituției www.primariasebes.ro, secțiunea Consiliul local-Acte administrative-Proiecte de hotărâri aflate în dezbatere publică.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, Piața Primăriei, nr. 1 (de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30 și vineri în intervalul orar 8.00-14.00) sau pe adresa de e-mail a instituției: secretariat@primariasebes.ro.

Propunerile pot fi transmise până în data de 04.04.2025.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Investiție de circa 3,4 milioane de lei în reabilitarea clădirii din Petrești, aparținând secției de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Clădirea din Petrești, aparținând secției de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sebeș, va fi reabilitată termic. Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o procedură de atribuire a serviciilor de proiectare și execuție a lucrării.

Valoarea investiției, finanțată prin PNRR, este de aproximativ 3,4 milioane de lei.

Clădirea a fost edificată în anul 1912. A funcționat la început ca proprietate privată (locuință). În anii ’50-60 a fost naționalizată și trecută în proprietatea statului, moment în care s-a realizat o extindere pe fațada de vest.

În anii ’90 s-a realizat o ultima intervenție de extindere, cu regim de înălțime parter și etaj – pe fațada de nord, respectiv cu regim de înălțime parter – pe fațada de sud.

Urmează să fie realizate, între altele, lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a imobilului și lucrări de instalare / reabilitare / modemizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică, lucrari de reabilitare / modemizare a instalațiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energie electrice şi termice pentru consum propriu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 7,6 milioane de lei, în creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Municipal Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru contractarea serviciilor de realizare a documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și a proiectului tehnic cu detalii de execuție, precum și pentru asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor și execuție lucrari în cadrul proiectului: „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spital din cadrul Spitalului Municipal Sebeș”. 

Investiția este finanțată prin PNRR iar valoarea totală estimată a proiectării și execuției este de peste 7,6 milioane de lei.

La clădirea de pe strada Șurianu, nr. 41 a Spitalului Municipal Sebeș se vor efectua lucrări de cămășurire si betonare prin torchetare de jur împrejur la nivelul soclului și infrastructurii, unde este cazul, iar apoi se vor realiza hidroizolarea și termoizolarea.

Se vor reface sistemele de colectare și scurgere a apelor menajere. Se vor reface. de asemenea, trotuarele și sistemele de colectare și scurgere a apelor pluviale.

Se va reface tencuiala degradată (exfoliată sau lipsă) existentă și se vor executa tencuieli noi. În plus, se vor inlocui elementele structurale afectate de la nivelul șarpantei.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Sistem lnformatic lntegrat pentru digitalizarea activității Spitalului Municipal Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Municipal Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedură de achiziție a serviciilor de dezvoltare și implementare a Sistemului lnformatic lntegrat pentru digitalizarea activității unității sanitare. 

Concret, urmează să fie achiziționate computere portabile, tablete, computer de birou, echipament periferic, dispozitive de stocare cu acces direct, surse de alimentare electrică continuă, rețea de comunicații, routere de rețea, echipament de rețea, monitoare, pachete software si sisteme informatice, pachete software pentru uz medical, pachete software pentru rețele, internet și intranet, pachete software pentru gestionarea documentelor, pachete software de contabilizare a timpului sau pentru resurse umane, pachete software antivirus, servere și servicii de instalare de hardware.

Valoarea totală estimată a achiziției este de aproximativ 2,4 milioane de lei. Proiectul care vizează digitalizarea activității Spitalului Municipal Sebeș este finanțat prin PNRR.

Data limită pentru primirea ofertelor este 29 aprilie 2025.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes