Actualitate
Disputa juridică între Primăria Sebeş şi Kronochem, pentru milioanele de lei pe care compania austrica le-ar datora la bugetul local, a mai parcurs o etapă
Compania care administerază fabrica de formaldehidă cu capacitate de 60.000 de tone pe an, aflată pe platforma industrială Kronospan Sebeş, a obţinut definitiv în justiţie suspendarea unui act administrativ de impunere prin care Primăria municipiului Sebeş solicită achitarea sumei de circa 3 milioane de lei în contul impozitului aferent anului 2019 pentru fabrica de formaldehidă construită pe platforma industrială.
Procesul a fost înregistrat în 1 aprilie 2019, la Curtea de Apel Alba Iulia şi a vizat suspendarea executării actului administrativ prin care s-a impus societăţii să plătească suma menţionată.
Ca urmare a unei decizii a Curţii de Conturi, în 2018, Primăria Sebeş a trebuit să calculeze şi să impună plata impozitelor aferente construcţiei pentru întreaga perioadă de la momentul la care a fost semnat procesul verbal de recepţie.
Astfel, a rezultat o sumă de aproximativ 4 milioane de lei, până în anul 2018, respectiv 3 milioane pentru anul 2019. Compania a deschis, astfel, două procese.
Unul prin care solicită anularea actului administrativ aferent perioadei 2014 – 2017, care se află, în continuare, în faza de judecată la Curtea de Apel Alba Iulia şi un al doilea prin care a cerut suspendarea actului aferent impozitului care ar trebui plătit pentru anul 2019.
În 1 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, definitiv, cererea de suspendare formulată de societatea din Sebeş.
”Prin Decizia nr. 1782/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa de control judiciar a reţinut că construcţia autorizată reprezintă un concept arhitectonic autonom, unitar, neputând fi disociată din punct de vedere al componentelor sale în schelet metalic de susţinere şi echipamente fixate asupra acestuia, astfel că acestea din urmă nu pot fi extrase din structura clădirii – instalaţie pentru a putea fi apreciate distinct ca având statut de utilaje cu existenţă materială şi funcţionalitate distinctă. Or, având în vedere că ceea ce s-a autorizat şi construit în baza Autorizaţiei de construire nr. 50/2013 reprezintă o clădire-instalaţie, iar taxa de autorizare s-a calculat corect raportat la valoarea investiţiei în cuantum de 61.552.517,75 lei, rezultă că toate impozitele şi taxele urmează a se calcula ţinând cont de această valoare”, a precizat Primăria Sebeş, în răspunsul la acţiunea depusă de Kronochem.
Primăria Sebeş a înştiinţat societatea şi i-a solicitat să depună declaraţiile de impunere pentru fabrica de formaldehidă. În condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să depună declaraţiile de impunere, compartimentul de specialitate a procedat din oficiu la stabilirea impozitului aferent acestor construcţii, ţinând cont de valoarea acestora, aşa cum s-a stabilit şi la calcularea taxei de autorizare, respectiv 61.552.517,75 lei.
Prin urmare, s-au emis decizii de impunere pentru anii: 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 şi 2019”, a mai precizat Primăria Sebeş. Avocaţii societăţii au precizat că din simpla lectură a deciziei de impunere din 2019 se poate constata că aceasta nu cuprinde nicio împrejurare de fapt şi nici un temei de drept cu privire la impunerea în sarcina Kronochem a unui impozit pe clădiri în valoare de 3.077.626 lei.
”Din cuprinsul Deciziei de impunere 2019 nu rezultă în nici un fel cum anume a stabilit Autoritatea fiscală baza de impunere, ce criterii de stabilire au fost avute în vedere şi nici cum anume a calculat impozitul pe clădiri pretins dat orat în sumă de 3.077.626 lei. Din perspectiva analizată, chiar şi la o analiză prima facie se poate constata cu uşurinţă că în cuprinsul Deciziei de impunere 2019 nu se precizează decât generic că aceasta ar fi fost emisă în conformitate cu prevederile Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi cu cele ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fără indicarea unui temei de drept propriu zis care să reflecte în mod concret impunerea la plata impozitului pe clădiri în suma de 3.077.626 lei. În acelaşi sens, prin Decizia de impunere 2019 se mai precizează şi faptul că «impozitarea s-a făcut în baza HCL 374/2018», document care nu are însă nicio legătură cu impunerea de obligaţii fiscale de nicio natură”, au susţinut reprezentanţii companiei.
Curtea de Apel a stabilit în 2017 că imobilul ridicat pe paltforma industrială nu este o instalaţie, aşa cum susţineau reprezentanţii firmei, ci o construcţie, caz în care se încadrează la altă categorie de impozitare.
Curtea de Conturi a stabilit, ulterior, că admnistraţia locală trebuie să recalculeze valoarea impozitului plătit de companie în conformitate cu noua grilă de impozitare, rezultând, astfel, o dispută juridică care va mai dura câţiva ani.
sursa: adevarul.ro

Actualitate
Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors
Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.
Femeia are următoarele semnalmente:
• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;
La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.
Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.