Știri din zonă
Doi tineri din Cut au fost reținuți de polițiștii din Sebeș, după ce și-au agresat un consătean și i-ar fi distrus telefonul mobil
Sâmbătă, 17 februarie 2024, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri de 25 și 27 de ani, din comuna Cut, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în seara zilei de 15 februarie 2024, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu un bărbat de 40 de ani, din comuna Cut, l-ar fi agrest, pe stradă, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare ar fi nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, potrivit concluziilor medico-legale.
În același context, cei doi agresori ar fi distrus telefonul mobil al victimei, în valoare de 1.500 de lei.
Cei doi tineri reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.

Știri din zonă
Bărbatul de 73 de ani din Săsciori, depistat în timp ce conducea pe DN 67C cu permisul suspendat, reținut de polițiștii din Sebeș
Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, din localitatea Săsciori, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În dimineața zilei de 3 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe DN 67C, un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din localitatea Săsciori.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.
În cursul zilei de azi, 4 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.