Știri din zonă
Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani din Jina, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier pe raza localității Laz
Ieri, 27 august 2017, în jurul orelor 05.40, poliţiştii rutieri din Sebeş au intervenit, pe raza localităţii Laz, pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Jina, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Şugag, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat pe marginea carosabilului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Bărbat de 39 de ani din Doștat reținut de polițiștii din Sebeș, după ce și-a agresat fizic soția
Sâmbătă, 5 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Doștat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 5 aprilie 2025, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Doștat.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față de bărbatul de 39 de ani.
În cursul zilei de azi, 6 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.