Politică
Dr. Teodor Holhoș: Partidul PLUS a activat celula de criză pentru Coronavirus
Având în vedere numărul de cetățeni infectați cu coronavirus în România, dar și contagiunea extrem de mare a acestui virus, citind cu atenție recomandările medicilor și măsurile luate la nivel european și mondial pentru limitarea efectelor acestei epidemii, înțelegând pericolul major pentru sănătatea tuturor cetățenilor care trăiesc pe teritoriul României:
Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), condus la nivel national de Dacian Cioloș și în Județul Alba de Mihail David a luat decizia să formeze o Celulă de criză pentru coronavirus prin care să contribuie, complementar cu activitatea Guvernului și a Centrului de Comunicare Strategică, la informarea populației și cu recomandări adresate autorităților publice și cetățenilor.
Prima măsură pe care PLUS o ia este suspendarea imediată a activităților electorale de stradă și a evenimentelor publice și direcționarea eforturilor tuturor membrilor și filialelor către activități de asistare a comunităților prin măsuri de informare, ajutorare a persoanelor vulnerabile și a persoanelor aflate în izolare la domiciliu. Ne vom concentra în special pe comunicarea în mediul online, inclusiv pentru ședințele cu membrii.
Cerem tuturor partidelor să dea dovadă de responsabilitate și să-și suspende activitățile electorale de stradă și evenimentele publice.
România are nevoie de politicieni responsabili care înțeleg pericolele și acționează în interes public, nu în interes electoral.
„România, la fel ca alte țări din Europa și din lume, se confruntă deja cu una dintre cele mai importante crize de sănătate publică pe care doar cei informați și organizați impecabil o vor trece cu bine. Constituim, la nivelul PLUS, această celulă de criză cu specialiști care au avut responsabilități în administrație pentru a putea veni cu recomandări pentru cetățeni, dar și pentru Guvern și autoritățile publice locale. Credem că în această perioadă este o nevoie mare de responsabilitate și de solidaritate inclusiv de la partidele politice”, a declarat Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS și fost ministru de Interne.
„Următoarea perioadă va fi despre cum ne pregătim mai bine să salvăm cât mai mulți oameni prin evidențierea detaliilor care pot face diferența între viață și moarte. Cunosc sistemul sanitar românesc foarte bine, știu și care îi sunt vulnerabilitățile și împreună cu colegii mei vom atrage atenția permanent asupra măsurilor care noi credem că pot face diferența”, a subliniat Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății.
Celula de criză PLUS pentru coronavirus este formată din:
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății
- măsuri pentru sistemul sanitar, protecție a populației, medicilor și personalului din spitale
Dragoș Tudorache, fost ministru al Afacerilor Interne
- măsuri care privesc mobilitatea cetățenilor și securitatea frontierelor
Oana Țoiu – fost secretar de stat în Ministerul Muncii
- proceduri de protecție a copiilor, teleworking și munca în condiții de carantină
Ioana Mihăilă – medic specialist
- indicații sanitare la nivel de unități sanitare pentru limitarea răspândirii virusului
Alin Mituța – expert în politici europene
- bune practici și măsuri europene în gestiunea crizei
Dragoș Pîslaru – fost ministru al Muncii
- limitarea consecințelor economice ale crizei, recomandări pentru firme și angajați
Anca Dragu – fost ministru al Finanțelor
- implicații macroeconomice, măsuri de finanțare pentru combaterea efectelor negative ale crizei sanitare
Liviu Iolu – fost purtător de cuvânt al guvernului, specialist în comunicare publică
- comunicare de criză
Dan Ionescu – expert în energie
- responsabil infrastructură critică
Contribuții la recomandările și măsurile pe care le va comunica Celula de criză vor veni și de la Comisia Națională de Politici Publice a PLUS și de la alți specialiști independenți.
Decizii și măsuri luate azi
Celula de criză PLUS pentru coronavirus a decis azi suspendarea imediată a activităților electorale de stradă și a evenimentelor publice și direcționarea eforturilor tuturor membrilor și filialelor către activități de asistare a comunităților prin măsuri de informare, ajutorare a persoanelor vulnerabile, a persoanelor aflate în izolare la domiciliu.
Primele solicitări și recomandări pe care le transmitem public instituțiilor publice sunt:
- Cerem introducerea de urgență în măsurile legislative privind carantina a posibilității ca pe durata inchiderii unităților de învățământ un părinte sau rudă apropiată să aibă posibilitatea de a munci la distanță (teleworking) amendând astfel dispozițiile existente în Codul Muncii;
- Cerem Ministerului Sănătății să mapeze situația resurselor din spitale disponibile pentru a face față unei posibile escaladări a crizei și să inițieze imediat procedura de achiziție publică centralizată la nivel național în vederea achiziționării și distribuirii în spitale și comunități de echipamente de protecție, truse de diagnostic, medicamente și antivirale;
- Cerem Ministerului Afacerilor Interne să creeze de urgență proceduri speciale și culoare separate la punctele de intrare în țară pentru traficul aerian, rutier, feroviar și maritim provenind din țările și zonele cu risc ridicat;
- Cerem Guvernului și autorităților administrației publice locale să introducă măsuri obligatorii de igienă și dezinfecție în instituțiile publice și în transportul public (trenuri, metrou, autocare, autobuze etc);
Cerem televiziunii, radioului public și Consiliului Național al Audiovizualului inițierea unei campanii de informare privind măsurile de prevenire, de combatere și de oprire a răspândirii coronavirusului în vederea limitării potențialului de panică în rândul populației. Având în vedere perioada lungă în care elevii vor sta acasă, recomandăm introducerea în programul televiziunii publice a emisiunilor educaționale – de pregătire pentru examenele naționale.
Politică
(P) PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg cu animale a avut loc la Săsciori
Echipa PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor, închise de conducerea Autorității Naționale Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituție condusă de un președinte impus de PNL.
După câteva luni în care târgurile și alte evenimente cu animale au fost interzise, echipa PSD Alba a venit în sprijinul crescătorilor de animale din județ și a inițiat o serie de demersuri pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg la care s-a permis expunerea animalelor a fost duminică la Săsciori.
„Am răspuns solicitărilor primite de la crescătorii de animale și am inițiat mai multe demersuri pentru redeschiderea târgurilor de animale. Cu ajutorul colegului nostru vicepreședintele ANSVSA, social-democratul Ioan Oleleu, am reușit să deschidem, duminică, primul târg la care crescătorii au putut să își aducă animalele. Târgul de la Săsciori (satul Sebeșel) a adunat câteva mii de oameni ceea ce demonstrează că este nevoie să reluăm aceste evenimente tradiționale în întreg județul. Trebuie să revenim la normal din acest punct de vedere și să permitem reluarea, cu respectarea normelor sanitar veterinare, a unei activități din care trăiesc multe familii din satele românești. Am spus mereu că trebuie să trecem de la povesti liberale, la fapte social-democrate. Liberalii s-au plâns în presă și în declarații privind greutățile crescătorilor de animale, dar nu au făcut nimic concret. Eu și colegii mei am făcut demersuri serioase pentru ca evenimentele cu prezența animalelor, târguri sau expoziții, să poată fi organizate în continuare”, a spus Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și consilier județean.
La târgul cu animale de la Săsciori, alături de echipa PSD Alba, a participat și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care este inițiatorul multor măsuri de sprijin pentru fermieri și producătorii locali. PSD Alba susține redeschiderea tuturor târgurilor de animale din județul Alba cu respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la animale. De asemenea, PSD vrea ca satul românesc să prospere, să fie puternic, iar oamenii de aici să o ducă mai bine. În programul de guvernare al PSD, sunt prevăzute mai multe măsuri pentru pregătirea tinerilor fermieri și încurajarea lor să lucreze în agricultură. Astfel, PSD propune alocarea a 44 milioane de euro din PNRR pentru transformarea a 57 de licee agricole în școli de formare a viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților calificați pentru activitățile economice din agricultură. De asemenea, în programul de guvernare al PSD este inclusă prima de angajare în agricultură: 1.000 de lei pe lună pentru angajații cu studii superioare în agricultură și în domeniile conexe, 750 de lei pe lună pentru cei cu studii medii și 500 de lei pentru cei fără studii.
De asemenea, 250 milioane de euro, din fonduri europene, sunt destinate pentru minimum 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și se instalează pentru prima oară în agricultură.
Guvernul condus de premierul PSD Marcel Ciolacu a alocat în acest an un buget istoric pentru agricultura românească: reprezentând peste 2% din Produsul Intern Brut.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.sebesinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017
Politică
(P) Continuăm demersurile pentru redeschiderea târgurilor de animale!
Echipa PSD Alba continuă lupta, alături de fermieri, pentru redeschiderea târgurilor de animale în județul Alba. Primul eveniment la care va fi permisă prezența animalelor, și care va fi organizat sub forma unei expoziții de animale, ar urma să aibă loc la mijlocul acestei luni, la Loman, zonă în care există multi crescatori de animale.
În ultima perioadă, în calitate de consilier județean, am purtat mai multe discuții cu vicepreședintele ANSVSA, social-democratul Ioan Oleleu, pentru redeschiderea târgurilor de animale, având în vedere importanța acestei activități pentru locuitorii din Alba, în special pentru cei din zona de munte și cea rurală. Îi mulțumesc, pe această cale, pentru sprijin!
Trebuie să revenim la normal din acest punct de vedere și să permitem reluarea unei activități din care trăiesc multe familii din satele românești. Acest lucru trebuie realizat cu respectarea măsurilor sanitar-veterinare si cu sprijinul ANSVSA, pentru a preveni răspândirea bolilor la animale.
Am spus mereu că trebuie să trecem de la povesti liberale, la fapte social-democrate. Liberalii s-au plâns în presă și în declarații privind greutățile crescătorilor de animale, dar nu au făcut nimic concret. Eu și colegii mei am făcut demersuri serioase pentru ca evenimentele cu prezența animalelor, târguri sau expoziții, să poată fi organizate în continuare.
PSD Alba susține redeschiderea târgurilor de animale cu respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la animale. Dacă voi primi încredere din partea cetățenilor din Alba, în calitate de senator, voi fi alături de fermieri și crescătorii de animale. Sectorul agricol are nevoie de sprijin guvernamental pentru a se putea dezvolta, iar PSD a înțeles mereu acest lucru și a alocat agriculturii cel mai mare buget din istorie în ultimul an.
Corneliu Mureșan,
Candidat la Senatul României
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.sebesinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017
Politică
PSD Sebeș are un nou președinte și o nouă echipă de conducere
Luni, 5 august 2024, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, s-a desfășurat Conferința de alegeri a PSD Sebeș, eveniment la care au participat peste 250 de delegați. Cu această ocazie, a fost ales un nou Birou Politic, avându-l ca președinte pe Spătariu Vasile.
Noua echipă aleasă, promite să aducă o combinație de tinerețe și experiență, formând o echipă unită și performantă. „Vreau ca PSD Sebeș, de acum înainte să intre în orice competiție cu gândul să o câștige. Noi trebuie ca în viitor să fim mult mai pregătiți, mult mai bine organizați, mult mai incisivi din toate puncte de vedere și făcând aceste lucruri, cu siguranță împreună vom reuși!”, a transmis Vasile Spătariu pe pagina de Facebook.
„În noua structură de conducere, Vasile Spătariu are susținerea fostului președinte Radu Cristian și împreună vor continua să facă opoziție serioasă în Sebeș, luptând pentru drepturile cetățenilor din municipiu. Îi felicit pe colegii mei pentru maturitatea politică și le doresc mult succes!
Municipiul Sebeș a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă sub conducerea unei administrații social-democrate.
Cu sprijinul unui guvern condus de un premier al PSD, s-au pus bazele zonei industriale care cuprinde importante companii ce asigură locuri de muncă și contribuție la bugetul local. De asemenea, în timpul guvernării PSD, s-a început și finalizat construcția autostrăzii care a transformat Sebeșul într-un important pol de dezvoltare economică”, a scris Corneliu Mureșan pe pagina de Facebook.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024