Sport
E criză, al 5-lea eșec la rând: HC Alba Sebeş – „U” Alexandrion Cluj 28-32 (13-17)
HC Alba Sebeş avea nevoie ca de aer o victorie în Liga Naţională de handbal feminin, însă a înregistrat a 5-a înfrângere consecutivă, în Sala „Florin Fleșeriu”, cu Universitatea Cluj, scor 28-32 (13-17), deși la un moment dat în actul secund a condus cu 23-20, după o furibundă cursă de urmărire.
Deja s-a instalat criza, după această secetă, retrogradarea fiind tot mai amenințătoare.
• Teanu Popa: „Sunt dezamăgit”!
Seviștean Popa, antrenorul gazdelor era un monument al tristeții la finele jocului. „Sunt dezamăgit! Toată săptămâna am discutat despre anihiarea lui Chintoan, să colaborăm să o marcăm și n-am reușit nimic. Iarăși am început prost meciul și asta ne-a costat. Nu mă așteptam să avem numai eșecuri după 5 etape, recunosc acest lucru. Partida cu Rapid este una capitală, la fel a fost pentru noi și jocul cu Clujul„, a precizat Seviștean Popa.
• Chintoan a făcut legea
Nou-promovata a pornit șovăielnic, împleticit, confruntarea, studentele distanțându-se la 5 goluri: 9-4 pentru „U” la mijlocul reprizei inaugurale. Diferența a realizat-o Florina Chintoan, pivotul naționalei, care s-a distrat pe semicercul advers, a făcut ce a vrut, marcând de 6 ori în primul act, plus alte lovituri de la 7 metri obținute. Teanu se agita pe margine în speranța identificării antidotului, însă în afară de o apropiere la un gol (8-9), totul a curs în favoarea oaspetelor ce au beneficiat la mijlocul meciului de un ecart de 4 goluri: 17-13.
• Paula Vișan a ținut Sebeșul în viață
Portărița Paula Vișan a dat însă semnalul revenirii, apărând de senzație, intervențiile sale salvatoare fiind medicamentul perfect pentru o echipă chinuită. Șorodoc a inventat câteva pase strălucitoare, Hoha a revitalizat flancul stâng, iar Sebeșul a declanșat cursa de urmărire.
• De la 13-17, la 23-20… inutil
În prima parte a actului secund, Sebeșul a strălucit, remontând de la minus „4” și ajungând să conducă cu trei goluri diferență: 23-20 (min. 45). Seria speranței, ce însemna un „parțial” de 10-3, s-a frânt când Alexandra Andrei a ratat o aruncare de la 7 metri, la scorul 23-20 și a urmat o cădere ireversibilă, Clujul înreptându-se spre succes, după ce a trăit 15 minute de coșmar.
Golurile au fost înscrise de Ana Ciolan – 7, Alexandra Andrei – 5, Andreea Antoce – 4, Nicoleta Rusu – 4, Alina Șorodoc – 3, Paula Hoha – 2, Andreea Pătulean – 1, Bianca Bogdan – 1, Cristina Predoi – 1.
În etapa următoare, HC Alba Sebeş joacă în Sala „Florin Fleşeriu”, miercuri, 23 septembrie, cu Rapid Bucureşti, ora 18.00.

Sport
„Alb-verzii” continuă seria remizelor albe: Viitorul Vama Seacă – Hidro Mecanica Șugag 0-0
Hidro Mecanica Șugag a remizat la Viitorul Vama Seacă (0-0), fiind a doua remiză albă consecutivă pentru prima clasată, care pierde puncte prețioase, iar antrenorul Ionel Marcu este în pericol de a fi demis.
Tehnicianul gazdelor, Radu Andone, a jocat titular și a fost eliminat în minutul 90+3;