Actualitate
Electricienii la înălţime, într-o lucrare în premieră, la nivel naţional!
În zona de vest a municipiului Sebeş, pe o lungime de 4 km, se află Linia Electrică Aeriană 110.000 V Sebeş – MDF, circuitul 1 şi 2. Linia electrică se aflã în gestiunea SC FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA şi alimenteaza doi consumatori importanţi de energie electrică: SC Kronospan Sebeş SA şi SC Holzindustrie Sebeş SRL.
După cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al SC FDEE Transilvania Sud din pricina uzurii tehnice a fost necesară înlocuirea a 3 stâlpi şi a conductoarelor de legătură aferente. O lucrare, din câte am aflat, de o mare complexitate tehnică şi… diplomatică. Diplomatică deoarece cei doi mari producători menţionaţi s-au aflat în situaţii de disconfort pe tot parcursul realizării lucrărilor şi, fireşte, şi-au exprimat nemulţumirea pentru aceasta.
Astfel, „în intervalul 3 martie 2014 – 24 martie 2014 executantul de lucrări SC Electrica Serv SA, prin formaţiile proprii din Agenţiile de Servicii Alba, Sibiu şi Braşov au înlocuit cei trei stâlpi şi conductoarele electrice aeriene cu doi stâlpi noi, legãtura dintre cei doi stâlpi realizându-se printr-o Linie Electricã Subterană de 110 000 V în lungime de 1100 m”. Personalul executant a fost format din electricieni specializaţi şi autorizaţi pentru lucru la înălţime şi pentru lucru în instalaţiile de înaltã tensiune. Lucrarea s-a executat la o înãlţime cuprinsã între 20-30 de metri, pe stâlpii liniei electrice de înaltã tensiune, uneori în condiţii meteo nefavorabile pentru lucru la înălţime, „respectiv cod galben de vânt şi ploi”. Aşadar, aceşti profesionişti merită toată aprecierea şi încrederea din partea dumneavoastră, a cetăţenilor, pentru modul în care îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu.

Actualitate
Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors
Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.
Femeia are următoarele semnalmente:
• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;
La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.
Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
UPDATE: „Femeia a fost identificată pe raza orașului Călimănești, județul Vâlcea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a mai transmis IPJ Alba.