Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” Sebeș, vizită la Parlamentul European de la Bruxelles

sebesinfo.ro

Publicat

în

Săptămâna trecută, un grup de 13 elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, coordonați de doamnele profesoare Todor Cornelia si Crișan Monica au fost beneficiarii unei mobilități de grup la Charberoi și Bruxelles, Belgia, mobilitate finanțată de Uniunea Europeană prin programul Acreditare Erasmus+ Domeniul Educație Școlară.

Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș este beneficiarul Acreditarii Erasmus+ Domeniul Educație Școlară pentru perioada 2023-2027.

Profitând de oportunitate, elevii sebeșeni au participat la cursuri și au desfășurat activități atât la liceul „Institut de la Providence de Gosselies” din Charleroi, cât și la Parlamentul European de la Bruxelles, împreună cu elevii belgieni parteneri.

Au fost prezenți în trei zile la Parlamentul European, pentru vizite și activități. La Parlamentarium au descoperit ȋntr-un mod interactiv istoria și evoluția relațiilor dintre țările Uniunii Europene. Aceștia au vizitat Hemiciclul Parlamentului European, respectiv sala ședințelor europarlamentare plenare, primind explicații de la o persoană special desemnată. Muzeul Casa Istoriei Europene, aflat tot în incinta Parlamentului, i-a uimit prin bogăția de informații, imagini, documente video și audio puse la dispoziție.

Jocul de rol i-a plasat pe elevi în postura de parlamentari. Fiecare a primit statutul de deputat și programul unuia dintre cele patru partide politice implicate în negocieri, precum și textele a două directive aflate pe ordinea de zi: Directiva pentru solidaritatea în domeniul apei și Directiva pentru identificarea persoanelor. S-a discutat, s-a analizat, s-au format și rupt alianțe, s-au adus argumente. In final, elevii-deputați au votat un Plan de acțiune pentru economisirea apei și bugetul alocat acestuia. Tot ei au respins propunerea implantului de microcipuri, care îi viza pe cetățenii europeni.

„Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autoarei, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informației”.

Prof. Todor Cornelia,
Coordonator Acreditare Erasmus+
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Performanță remarcabilă reușită de profesoara Elena Damian, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș: Patru elevi calificați la etapa națională a Olimpiadei de Istorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Patru elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș îndrumați de doamna profesoară Damian Elena, s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, câte unul din fiecare clasă de liceu la care predă.

Astfel, Hațegan Lucian-Cosmin (clasa a IX-a F), Cioca Cristiana (clasa a X-a F), David Luoana (clasa a XI-F) și Vasinc Damaris (clasa a XII F).

Profesionalismul și dedicarea au adus și în acest an rezultate deosebite. Doamna profesor va însoți lotul olimpic la Olimpiada Națională de Istorie, care va avea loc în perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț.

Mult succes tuturor!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes