Producătorul Elis Pavaje va investi 600.000 euro pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice în parteneriat cu Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenţi de energie electrică de pe piaţa locală, proiectul vizând acoperirea a 18% din necesarul e energie al companiei.
Proiectul presupune instalarea a 1.855 de panouri fotovoltaice, pe o suprafaţă de 5.070 mp, pe acoperişul halelor din trei locaţii, situate în judeţele Alba, Neamţ şi Prahova. Generatorul fotovoltaic va produce 23.565 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de 3,21 milioane euro. Astfel, investiţia companiei în valoare de peste 600.000 de euro va fi amortizată în mai puţin de 4 ani.
Investiţia presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon ale companiei cu 5.925 tone precum şi beneficii de peste 5 milioane de euro pentru mediul înconjurător, în următorii 25 de ani.
„Energia verde este energia viitorului. Suntem datori să manifestăm grijă şi să depunem eforturi permanente pentru menţinerea unei societăţi sustenabile. Investiţia în energie verde este o soluţie necesară pentru protejarea mediului şi cât se poate eficientă din perspectivă de business. Producţia proprie de energie regenerabilă permite companiilor realizarea unor costuri operaţionale mai mici, dar asigură şi independenţă, cu atât mai importantă azi, în condiţii de piaţă instabile”, spune Emil Goţa, director general Elis Pavaje.
sursa: zf.ro