Actualitate
Exponatul lunii iunie, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș – „Cană de vecinătate” lucrată de meșterul Olar Samuel Roth (1872)
În anul 2021, patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” s-a îmbogățit cu o cană de vin confecționată la Sebeș, în 1872, de meșterul olar Samuel Roth, pentru o vecinătate din Gârbova (Urwegen), județul Alba.
Piesa, de o valoare excepțională, are o poveste neobișnuită, ajungând, prin împrejurări necunoscute, în Bad Heilbrunn, Germania, în posesia colecționarului A. Hesshaimer. Acesta și-a exprimat dorința ca, după moartea sa, cana să fie donată Muzeului Transilvănean din Gundelsheim, condus, la acea dată, de dr. Volker Wollmann, care însă i-a sugerat că ar fi mai potrivit ca vasul să ajungă la muzeul din Sebeș, localitate în care a fost confecționat. Astfel, după decesul colecționarului, în luna octombrie 2020, văduva sa, Daga Hesshaimer, i-a încredințat cana lui Volker Wollmann pentru a o aduce în țară și pentru a încheia formalitățile de donare a acesteia către Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș.
Piesa, datorită destinației sale, este un unicat, fiind realizată la comanda celor doi lideri („tați” sau staroști) ai vecinătății din Gârbova, Michael Retscher (bătrân) și Thomas Schell (tânăr). Vecinătatea reprezintă o formă de organizare specifică lumii săsești, în care locuitorii unei străzi conviețuiau în baza unor reguli menite să le ușureze viața. Se ajutau reciproc la munca câmpului, lucrau împreună în cadrul unor activități civice și se ajutau, la nevoie, la diferite momente festive, fericite sau triste, precum botezul unui copil, o nuntă sau o înmormântare.
Vasul în discuție era folosit drept cană pentru păstratul vinului la astfel de evenimente, făcând parte, alături de alte recipiente, de ladă și de însemne, din patrimoniul vecinătății. Este un vas de dimensiuni relativ mari, cu înălțimea de 34,5 cm și diametrul maxim de 30 cm, fiind confecționat din lut și acoperit la exterior cu un strat de smalț de culoare verde. Poartă un bogat decor în relief alcătuit din brâuri alveolate și mici medalioane aplicate în zonele guri, gâtului și burții, precum și pe toartă. Decorul este completat de două inscripții, în limba germană, care oferă informații referitoare la comanditari și beneficiar, precum și la producător.
În prezent, cana de vecinătate confecționată de meșterul olar Samuel Roth din Sebeș, la 1872, face parte dintr-o mică colecție de vase, asemănătoare atât ca aspect, cât și ca funcție în trecut, toate fiind prezentate publicului în expoziția permanentă, în sala în care este ilustrată activitatea breslelor și a vecinătăților orașului în epocile medievală și modernă.

Actualitate
Explozie de culoare și energie de Ziua Internațională a Rromilor, la Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Sebeș și Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, au marcat marți, 8 aprilie 2025, Ziua Internațională a Romilor, prin organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Interjudețean „Amare Rroma”.
Tinerii etnici rromi, coordonați de mediatorul școlar Petre Căian, au pregătit pentru acest eveniment o serie de momente artistice cu muzică și dans, care au fost foarte apreciate de publicul entuziast, precum și o paradă a portului țigănesc. Invitați speciali au fost tinerii de la Cugir, care activează în Fanfara „Transilvania Junior”. Culoarea evenimentului a fost completată de o expoziție de artă fotografică ilustrând tradițiile și istoria rromilor.
Organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru toți elevii și tinerii care au participat la acest festival inedit.
But berśa angle, romalen!
La mulţi ani, tuturor rromilor!