În colecţiile Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş se păstrează o spadă de bronz descoperită în luna octombrie a anului 2004, în cartierul Mihail Kogălniceanu din localitate. Starea de conservare a piesei este foarte bună.

Acoperită cu o patină verde-albăstruie, are vârful îndoit, iar lama prezintă urme de folosire încă din antichitate. Greutatea spadei este de 560 g, lungimea de 44 cm, din care lama are 29 cm, iar mânerul 15 cm.

Lăţimea maximă a lamei foliforme cu nervura mediană puternic accentuată este de 5 cm. Garda ale cărei contururi sunt rotunde, este decorată cu cinci nituri false şi are lăţimea maximă de 8 cm, capetele ei fiind drepte.

Mânerul plin, oval în secţiune, are lăţimea de 3,2 cm şi este decorat la rândul său cu trei nituri false, iar spre capăt se lăţeşte terminându-se printr-o muchie ca de topor. Spada a fost turnată dintr-o singură bucată şi prezintă unele vicii de turnare la nivelul mânerului şi a îmbinării dintre gardă şi lamă.

Piesa la care facem referire îşi găseşte cele mai bune analogii în seria spadelor de tip Hajdúsámson, ce constituie unul din cele mai vechi tipuri de spade din Europa Centrală, apărute ca o consecinţă a influenţelor egeene.

Însă exemplarul de la Sebeş are anumite particularităţi: mânerul nu se termină printr-un buton calotiform ca în cazul majorităţii spadelor din orizontul Hajdúsámson-Apa, ci sub forma unei muchii ascuţite ca de topor, detaliu morfologic definitoriu pentru acest tip de spadă căruia îi modifică nu numai aspectul fizic, ci şi modalitatea de utilizare. Cu spade de tipul celei de la Sebeş, războinicii nu se limitau la a doborî adversarul doar cu lama, putând lovi cu ajutorul muchiei prin care se termină mânerul, la fel ca şi cu un topor de luptă.

În ceea ce privește datarea spadei de bronz de la Sebeş, ea se leagă de orizontul cronologic definit de depozitele de tip Hajdúsámson-Apa şi poate fi încadrată în faza a II-a a epocii mijlocii a bronzului, care corespunde, în linii mari, perioadei cuprinse între anii 1900 şi 1650 î. Chr.

Spadele erau folosite în lupta de aproape. Scene de luptă cu arme similare sunt descrise în „Iliada” unde, adeseori, după ce şi-au aruncat suliţele, luptătorii folosesc spadele. De ele se făcea uz şi în cazul unor incursiuni nocturne în taberele inamice, în acest caz succesul atacului bazându-se pe capacitatea luptătorilor de a se strecura nevăzuţi şi de a ataca fulgerător.

În „Iliada”, un astfel de episod este acela în care sunt ucişi numeroşi traci veniţi în sprijinul troienilor sub conducerea regelui lor, Rhesos. Ulise şi Diomede îi surprind adormiţi şi-i ucid pe mulţi dintre ei, inclusiv pe Rhesos, pe care Tidide îl omoară cu spada. Tot din „Iliada” ştim că astfel de arme nu erau folosite exclusiv pentru a doborî adversarul, ci şi în contextul unor schimburi de daruri.

Aşa s-a întâmplat în urma unei lupte dintre Aias Telemonianul şi Hector, cei doi despărţindu-se prieteni, în urma unui schimb în care Hector îi dă spada sa „ţintată-n argint”, împreună cu teaca şi chinga din piele, iar Aias îi dă lui Hector „un şerpar sclipitor de porfiră”.

Şi în sud-vestul Transilvaniei, în epoca bronzului, comunităţile umane erau grupate în jurul unor centre de putere, constatându-se existenţa unei paturi înstărite sau a unor persoane cu rol conducător în cadrul triburilor, care vehiculau bunuri de prestigiu, precum spada aleasă ca exponat al lunii septembrie sau sceptrul din corn de cerb descoperit nu departe de locul unde a fost găsită spada. Prezenţa unor bunuri de valoare excepţională cum este spada de bronz de la Sebeş nu face altceva decât să contureze mai bine imaginea societăţii din epoca bronzului, care, cel mai probabil, nu era cu mult diferită de ceea ce descrie Homer în „Iliada”.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS