Actualitate
Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Dumbrăveanca (Coracias garrulus) – specie rară în Transilvania
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş a desemnat ca exponat al lunii septembrie o pasăre rară în Transilvania, Dumbrăveanca (Coracias garrulus).
Aceasta este o specie care aparține ordinului Coraciiformes, familia Coraciidae. Are două subspecii, dintre care la noi în Europa apare doar cea nominală, Coracias garrulus. Dumbrăveanca are lungimea de 30-32 cm, cu anvergura aripii de 66-73 cm. Capul, gâtul și partea inferioară sunt albastru turcoaz, iar spatele castaniu. Exemplarele tinere au penaj mai șters, iar rectricele laterale sunt mai scurte, fără pată neagră pe vârf.
În România este încă o specie comună mai ales în afara arcului Carpatic. În trecut era o specie cuibăritoare în număr redus și în Transilvania, dar populația de aici a dispărut astăzi aproape în totalitate. În Dobrogea și Bărăgan este încă o specie comună, la fel și în sudul țării (Oltenia și Muntenia), având populații însemnante. În estul țării (Moldova) este, de asemenea, prezentă, fiind mai des întâlnită în partea sudică a regiunii, iar în Câmpia de Vest și Banat specia cuibărește în număr redus în perechi izolate sau populații mici.
Specia preferă pajiști, zone agricole extensive, pâlcuri de copaci și arborii vârstnici izolați din zonele de câmpie. Prezenţa ei este favorizată de luncile și fânațele străbătute de ape curgătoare cu maluri bogate în sălcii scorburoase.
Hrana speciei constă, cu precădere, din insecte de talie mare, consumând însă și rozătoare, șerpi, șopârle și amfibieni. Stă de regulă pe un punct înalt, proeminent, de unde observă teritoriul de vânătoare, atacând prada din picaj.
Cuibărește în scorburi, în dumbrăvi și pâlcuri cu lemn de consistență moale, de regulă în scorburi săpate de ghionoaia verde și ciocănitoare neagră, cuibărind însă deseori și în galerii săpate în maluri lutoase și de loess. Depune 4-5 ouă albe și rotunde, a căror perioadă de incubație este de 18-19 zile, iar la creșterea puilor participă ambii părinți, puii părăsind cuibul la vârsta de 28-29 zile.
Specie migratoare, Dumbrăveanca petrece iarna în Africa Centrală și de Est, zone spre care porneşte la sfârşitul lunii august şi de unde se întoarce la sfârţitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Dumbrăveanca figurează pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii ca specie „potențial amenințată cu dispariția”. Dumbrăveanca este specie protejată în România Populația mondială este estimată la 200.000-700.000 exemplare, din care un procent de 50-74% cuibărește în Europa.
La Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș se păstrează două exemplare naturalizate de Dumbrăveancă, exemplarul ales exponat al lunii Septembrie, fiind donat de Muzeul de Știinţe Naturale din Sibiu, în anul 1967

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.