Rămâi conectat

Actualitate

Expoziție temporară la Sebeș: „Catedrala Încoronării: Istorie și Har”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 19 septembrie 2018, la ora 11:00, în Foaierul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, va fi vernisată expoziţia temporară „Catedrala Încoronării: Istorie şi Har” (custode: muzeograf Ionela Simona Mircea). Evenimentul este organizat de Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeş, Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia şi Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia.

Cu această ocazie vor fi expuse mai multe panouri legate de istoria acestui monument emblemă al României. Astfel, publicul va putea desluşi, prin intermediul imaginilor de colecţie din patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba-Iulia şi al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, etapele edificării acestui monument, pregătirile făcute pentru marele eveniment al încoronării suveranilor României Mari, precum şi desfăşurarea evenimentului de încoronare.

Până în momentul de faţă, expoziţia „Catedrala Încoronării: Istorie şi Har” a fost prezentată la Alba-Iulia, Baia Mare, Arad, Târnăveni, Deva. La Sebeş, proiectul expoziţional a fost realizat graţie eforturilor depuse de Despărţământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeş, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Expoziţia va fi găzduită de Foaierul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş în perioada 19 septembrie-1 octombrie 2018 şi va putea fi vizitată gratuit.

Biroul de presă al Despărţământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeş


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Marți, 15 aprilie 2025: Vernisajul expoziției „Trepte spre lumină”, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 15 aprilie 2025, începând cu ora 16.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș, va avea loc vernisajul expoziției „Trepte spre lumină”, a iconarului Florin Nicolae Poenariu.

Locuitor al satului Laz, pictorul este un descendent al Poienarilor, cunoscuta familie de iconari care, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a activat neîntrerupt, numeroase generații de zugravi, realizând icoane și cruci care au ocupat un loc de cinste atât în biserici, cât și în case ale credincioșilor din localități de pe Valea Sebeșului sau din alte zone ale Transilvaniei.

Florin Nicolae Poenariu duce mai departe arta predecesorilor săi, compozițiile sale fiind redate pe sticlă manufacturată, folosind o cromatică caldă pe fundaluri în care, adesea, se regăsește foița de aur. Valoarea lucrărilor sale este dată nu numai de pictura executată meșteșugit, ci și de ramele pe care iconarul le cioplește cu măiestrie, în decorația cărora se regăsesc numeroase motive tradiționale românești.

Absolvent al Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Florin Nicolae Poenariu a deprins meșteșugul de la mătușa sa Maria Deac Poenariu, iar din 2007 lucrează în atelierul său de pictură amenajat în casa din Laz în care locuiește. În 2008 a expus în cadrul Salonului național de icoane de la Aiud, pentru ca în anii care au urmat să fie prezent cu icoane și la alte expoziții de grup, precum cele organizate la Alba Iulia (2010, 2014), Sebeș (2014, 2015), București (2017, 2018). Au urmat numeroase expoziții personale: Alba Iulia (2015, 2016, 2017, 2018, 2022), Sebeș (2015), Câlnic (2016), Orăștie (2016), Cluj-Napoca (2016), Sibiu (2017, 2018, 2019), Galați (2022), Timișoara (2024) și Potsdam – Germania (2024).

În anul 2017, a câștigat premiul al II-lea la concursul național „Icoana ortodoxă – Lumina credinței”, organizat la Patriarhia română, iar un an mai târziu a fost răsplătit cu premiul I la expoziția națională de icoane „Icoana – credință și tradiție”, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. În 2019, Patriarhia română i-a recunoscut meritele în ducerea mai departe a artei icoanei, acordându-i medalia „Omagiu Satului Românesc”.

Din anul 2020, este „Tezaur uman viu”, titlu acordat de Ministerul Culturii (în cadrul unui program inițiat de UNESCO) ca recunoaștere a meritelor sale în păstrarea și transmiterea în rândul comunității din care face parte, dar și în afara ei, a artei creării icoanei.

În deschiderea vernisajului, va avea loc un recital de cântece pascale susținut de Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, coordonată de prof. Alexandra Pamfilie.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15-30 aprilie 2025, putând fi vizitată gratuit de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes