Sport
F.R.F. dorește înfințarea unui Centru de Excelenţă la Sebeş
Noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu se va afla pentru două zile, în acest weekend în judeţul Alba, motivul fiind în primul rând legat de înfiinţarea unui centru de excelenţă la Sebeş.
În acest sens, şeful FRF se va întâlni vineri, în jurul prânzului, la primăria municipiului Sebeş cu primarul Alexandru Dăncilă, oamenii de afaceri interesaţi din urbe şi conducerea AJF, în ideea de a promova înfiinţarea unui centru de excelenţă în Sebeş. Tema primordială a discuţiilor va fi includerea Sebeşului în proiectul gândit de Burleanu şi echipa sa pentru revigorarea fotbalului juvenil, în plan fiind vizitarea bazei din “Arini” şi a cantonamentului de la Luncile Prigoanei. Burleanu se află în turne prin ţară, a trecut pe la Tg. Mureş, Arad, iar sâmbătă urmează se se deplaseze şi la Deva. “Noi milităm pentru ca la Sebeş să funcţioneze un asemenea Centru de Excelenţă, un proiect al colaborării dintre autorităţile locale şi FRF. Ar fi extraordinar de benefic pentru această parte a ţării, din punct de vedere fotbalistic“, a declarat antrenorul Florian Brumaru (Unirea Alba Iulia).
De asemenea, Răzvan Burleanu profită de ocazie pentru a fi prezent , pe terenul “Cetate” din Alba Iulia, sâmbătă, la turneul zonal al Cupei “Hagi Danone”.
FOTO: ARHIVĂ

Sport
„Alb-verzii” continuă seria remizelor albe: Viitorul Vama Seacă – Hidro Mecanica Șugag 0-0
Hidro Mecanica Șugag a remizat la Viitorul Vama Seacă (0-0), fiind a doua remiză albă consecutivă pentru prima clasată, care pierde puncte prețioase, iar antrenorul Ionel Marcu este în pericol de a fi demis.
Tehnicianul gazdelor, Radu Andone, a jocat titular și a fost eliminat în minutul 90+3;