Actualitate
Femeia – celebrată la Sebeş
Asociaţia Femeilor din Alba a organizat recent, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, evenimentul cultural „Viori aprinse, femeile”, destinat promovării educaţiei în spiritul respectului femeii şi al nonviolenţei. Manifestarea a marcat Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii, ne-a declarat Liliana Mihacea, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Alba.
„Mulţumim celor care s-au alăturat demersurilor noastre dedicate campaniei de informare cu privire la consecinţele negative ale violenţei împotriva femeilor şi fetelor. Crezul nostru este că prin intermediul artei şi al exemplelor personale putem să schimbăm mentalitatea colectivă”, a spus Liliana Mihacea. Cu această ocazie au fost premiate persoanele cu putere decizională din judeţ, care prin acţiunile lor sunt un exemplu pentru societatea noastră: Sorin Chirilă, directorul DGASPC Alba, care a sprijinit crearea a două adăposturi ce oferă găzduire femeilor abuzate şi copiilor lor; Mircea Hava, în calitate de preşedinte al AIDA Alba, pentru că a sprijinit înfiinţarea, la Alba Iulia, din 15 octombrie, a Centrului de Resurse „Academia Doamnelor”; Ion Dumitrel, în calitate de preşedinte al CJ Alba, premiat pentru că a înţeles şi a sprijinit acţiunile Asociaţiei Femeilor Alba, sub titulatura ”Doamne de excelenţă în judeţul Alba”, în anii 2013 şi 2014, evenimente care au ca scop promovarea modelelor de feminitate şi dăruire din judeţul Alba. Evenimentul s-a constituit în jurul spectacolului de poezie, muzică şi teatru ”Viori aprinse, femeile”, proiect cultural al actriţei Bianca Petronela Goadă. Spectacolul a fost o incursiune în viaţa femeii, de la apariţia ei pe pământ până la moarte, o moarte care devine un sacrificiu în numele frumuseţii. În colaborare cu Asociaţia ArtTrad ”Valea Frumoasei”, în holul Centrului Cultural ”Lucian Blaga” au fost expuse cele mai reuşite picturi ale artistelor amatoare, membre ale Asociaţiei Femeilor. De asemenea, a fost organizat un atelier de teatru pentru elevii Colegiului Naţional ”Lucian Blaga” din Sebeş, condus de actriţa Bianca Goadă, în colaborare cu prof. Tereza Cândea. Rezultatul acestui atelier: ”scene de viaţă”, acte de abuz fizic, emoţional şi mental prezentate pe scena sălii de spectacol, de elevii participanţi la atelier. Regia a fost asigurată de actriţa Bianca Goadă. Momentul de muzică folk şi poezie din cadrul spectacolului a fost realizat de Corina Corpodean – cantautor şi Cornelia Postescu, scriitor. Evenimentul găzduit de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş a fost de un real succes, fiind urmărit de un număr mare de spectatori. „Mesajul evenimentului nostru, care sperăm că a ajuns la sufletul participanţilor, este că nu există iubire acolo unde există teamă, nu există dragoste dacă nu este un echilibru emoţional şi capacitatea de a comunica despre ceea ce simţim, ceea ce vrem. În aceste cazuri, există numai un ataşament disperat de partenerul de cuplu, care crează relaţii distructive. Această problemă nu se încadrează în sfera privată; ea face parte din sfera publică, pentru că ne afectează pe toţi şi este de datoria noastră să luăm atitudine în astfel de cazuri”, a spus Liliana Mihacea, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Alba.
A. D. T.

Actualitate
Pachete cu daruri de Paște, oferite de Club Rotary Sebeș unor familii aflate în dificultate
Ediția 2025 a Campeniei „Bucurie de Paște”, derulată de Club Rotary Sebeș și Interact Club Sebeș, a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
„Vă mulțumim!
Prin generozitatea și implicarea voastră, campania „Bucurie de Paște” a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
În Vinerea Mare, am distribuit pachetele pregătite cu grijă către familii aflate în dificultate din comunitatea noastră. Au fost momente pline de emoție, care ne-au reamintit cât de puternică este solidaritatea.
Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să dăruiască din inimă, precum și Interact Club Sebeș, pentru sprijinul constant și dedicarea lor.
Vă dorim un Paște fericit, cu lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții Club Rotary Sebeș.