Actualitate
Femeie de 36 de ani reținută de polițiști după ce a delapidat aproape 200.500 lei din conturile unei firme din Sebeș
Ieri, 24 aprilie 2018, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Alba au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de o femeie de 36 de ani, din municipiul Sebeş, bănuită de comiterea infracțiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetările efectuate, a rezultat că, în perioada 2016 – 2018, femeia, angajată ca şi contabilă la o societate comercială din Sebeş, ar fi întocmit documente financiare și de evidență contabilă false prin intermediul cărora ar fi sustras sume de bani din conturile societății, disimulând prin aceste operațiuni plăți către furnizori.
În acest fel, aceasta a fi creat, societății comerciale, un prejudiciu în valoare de 200.405 lei.
Pentru documentarea activităţii infracționale a femeii, la data de 24 aprilie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii la domiciliul său şi la un alt imobil ce îi aparține.
Faţă de aceasta a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 25 aprilie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.