Rămâi conectat

Actualitate

Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, Sebeș, ediția a XLI-a: Câștigătorii concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 10 iulie 2021, grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș a găzduit festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, din cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș.

Cu prilejul acestei ediții, pe adresa concursului de creație au sosit 177 de lucrări (la categoriile poezie, eseu, traducere și artă plastică), 72 la secțiunea „Adulți” și 105 la secțiunea „Elevi”, dintre acestea 39 fiind premiate.

Atmosfera festivă a fost asigurată de Ordinul Scutierilor de Mühlbach și de Fanfara din Petrești, care s-au îngrijit să ofere o primire specială invitaților. Andrei Albu a recitat poezii de Lucian Blaga, iar Alexandra Pamfilie și Mihail Mihalache au încântat asistența cu vocile lor. Evenimentul s-a încheiat în compania membrilor activi ai Cenaclului „Lucian Blaga” Sebeș.

Din juriul concursului au făcut parte: doamna Dorli Blaga, cercetător științific I dr. Eugeniu Nistor, poetul Ion Mărgineanu, prof. Sanda Burță, conf. univ. dr. Florin Coșuleț, prof. Gheorghe Suciu, prof. dr. Monica Grosu, scriitoarea Maria Cornelia Postescu, prof. univ. dr. Cristian Stamatoiu, prof. Cornelia Cosma, prof. Anca Drăghiță, prof. Lucia Dreghiciu, prof. Roxana Suciu, lect. univ. dr. Călin Anghel, drd. Alin Gavrilă – artist plastic și pictorul Eugen Măcinic.

• SECȚIUNEA ADULȚI

1. Secțiunea „Adulți”, Domeniul Poezie

Premiul I: TUDOR NICOLETA, municipiul Slobozia, județul Ialomița
Premiul al II-lea: DINU CALIOPI-ALINA, municipiul Alexandria, județul Teleorman
Premiul al III-lea: COZAN DORIN, satul Iosupeni, comuna Cotnari, județul Iași și GOJA ANCA, municipiul Baia Mare, județul Maramureș
Mențiune: POPA SAVU, orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu
Premiul Editurii Ardealul și al Filialei Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor din România: DAISA KARLA-GILDA-ELENA, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
Premiul revistei de literatură și filosofie „Târnava”: BĂLAN-POP CORNELIA, municipiul Satu Mare, județul Satu Mare
Premiul revistei „Dacoromania”: DINDELEGAN MIHAELA-MARIA, municipiul Oradea, județul Bihor și BLAGA ANCA, municipiul Târgu Mureș, județul Mureș
Premiul revistei „Dacica Latinitas”: BORCEA ANA, municipiul Sebeș, județul Alba

La această secțiune au participat 47 de poeți. Poeziile au fost introduse în programul informatic sistemantiplagiat.ro (un serviciu utilizat în România din anul 2012, pentru a verifica originalitatea documentelor, utilizat de universități, institute, edituri, reviste etc.).

2. Secțiunea „Adulți”, Domeniul Eseu

Premiul I și premiul revistei „Izvoare filosofice”: IENCIU MANUEL AVRAM, municipiul Târgu Mureș, județul Mureș
Premiul al III-lea: MOLDOVEANU CRISTINA-MONICA, municipiul București

Notă: premiul al doilea nu s-a acordat; nu s-au acordat nici mențiuni; la această secțiune a concursului au fost înscrise opt lucrări. Lucrările au fost introduse în programul informatic sistemantiplagiat.ro (un serviciu utilizat în România din anul 2012, pentru a verifica originalitatea documentelor, utilizat de universități, institute, edituri, reviste etc.).

3. Secțiunea „Adulți”, Domeniul Artă Plastică

Premiul I: CHERESTEȘ DORU-SORIN, orașul Baia Sprie, județul Maramureș
Premiul al II-lea: TODICĂ GABRIEL, municipiul Fălticeni, județul Suceava
Premiul al III-lea: DOGARU ADINA-MONICA, municipiul Medgidia, județul Constanța

La această secțiune au participat 6 lucrări. Nu s-au acordat mențiuni. Premiul întâi a obținut nota 10 din partea fiecărui membru al juriului.

4. Secțiunea „Adulți”, Domeniul Traducere

Premiul I: MONTANARI MARIA-CRISTINA, orașul Cugir, județul Alba
Premiul al II-lea: MOLDOVEANU CRISTINA-MONICA, municipiul București
Premiul al III-lea: CIOBÎCĂ CEZAR FLORIN, municipiul Botoșani, județul Botoșani
Mențiune: IFTIME ADINA-ALEXANDRA, municipiul Botoșani, județul Botoșani

La această secțiune au participat 11 lucrări.

• SECȚIUNEA ELEVI

5. Secțiunea „Elevi”, Domeniul Poezie

Premiul I: BARNA DARIA, municipiul Brad, județul Hunedoara
Premiul al II-lea: MIHALACHE MIHAIL, comuna Bănești, județul Prahova
Premiul al III-lea: PLĂCINTĂ ALEXIA, municipiul Suceava, județul Suceava
Mențiuni: DĂIAN PETRE-MIHAI, municipiul Sebeș, județul Alba
DONCUȚ ȘTEFANIA-VALENTINA-ALEXANDRA, orașul Zlatna, județul Alba
BOȚOAGĂ ROXANA-MIHAELA, orașul Zlatna, județul Alba

La această secțiune au participat 42 de tineri poeți. Poeziile au fost introduse în programul informatic sistemantiplagiat.ro (un serviciu utilizat în România din anul 2012, pentru a verifica originalitatea documentelor, utilizat de universități, institute, edituri, reviste etc.).

6. Secțiunea „Elevi”, Domeniul Eseu

Premiul I: SOCOL MARIA, localitatea Șăulia, județul Mureș
Premiul al II-lea: SOCOL ANTONIA, localitatea Șăulia, județul Mureș
Premiul al III-lea: FOLDVARI-LIPOVAN ADRIANA-CRISTINA, localitatea Zlatna, județul Alba
Mențiuni: BOȚOAGĂ ROXANA-MIHAELA, orașul Zlatna, județul Alba
CAPĂTĂ ANDREEA-MARIA, municipiul Sebeș, județul Alba
LAZĂR CLEOPATRA-ELENA, municipiul Sebeș, județul Alba

La această secțiune au participat 15 tineri eseiști. Lucrările au fost introduse în programul informatic sistemantiplagiat.ro (un serviciu utilizat în România din anul 2012, pentru a verifica originalitatea documentelor, utilizat de universități, institute, edituri, reviste etc.).

7. Secțiunea „Elevi”, Domeniul Artă Plastică

Premiul I: BRUMBEA BRÂNDUȘA STELIANA, municipiul Alba Iulia, județul Alba
Premiul al II-lea: HĂPRIAN OANA, comuna Daia Română, județul Alba
Premiul al III-lea: DOBRA ANA-MARIA, municipiul Sebeș, județul Alba

La această secțiune au participat 31 lucrări. Nu s-au acordat mențiuni. Premiul întâi a obținut nota 10 din partea fiecărui membru al juriului.

8. Secțiunea „Elevi”, Domeniul Traducere

Premiul I: ȘERBĂNESCU LAURA-DIANA, municipiul Alba Iulia, județul Alba
Premiul al II-lea: ICHIM PARASCHIVA-MIRIAM, municipiul Bacău, județul Bacău
Premiul al III-lea: MONDEA MINA, municipiul Deva, județul Hunedoara
Mențiuni: SUCIU ANIELA, localitatea Sâncel, județul Alba
ELINESCU CRISTINA, satul Meriș, județul Mehedinți

La această secțiune au participat 17 lucrări.

Municipiul Sebeș a fost onorat de participarea fiecărui concurent în parte.
Felicitări câștigătorilor!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

UPDATE: „Femeia a fost identificată pe raza orașului Călimănești, județul Vâlcea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a mai transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes