Știri din zonă
Firmă din Pianu de Sus amendată de ITM Alba pentru muncă „la negru”
O firmă din Pianu de Sus a fost amendată de inspectorii ITM Alba, după ce a fost descoperită că a primit în activitate două persoane muncind fără forme legale de angajare. Săptămâna trecută, au fost aplicate amenzi în valoare de 33.000 de lei, pentru nereguli depistate la firme din judeţ.
În perioada 29 august – 2 septembrie 2016, inspectorii ITM Alba au efectuat controale în domeniul relaţiilor de muncă la 32 de unităţi comerciale din judeţ, cu un număr total de 335 de angajaţi. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 7 amenzi în cuantum de 33.000 de lei, dintre care o amendă în valoare de 20.000 de lei pentru munca nedeclarată.
Firma sancţionată pentru muncă la negru :
- C. VIP CARD EXPRES SRL- call center – Pianu de Sus – 2 pers. fara forme legale de angajare – amenda de 20.000 lei – art.260 alin.1. lit.e. Codul Muncii.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii au controlat 25 de unităţi. Au fost constatate 39 de deficienţe și formulate 8 avertismente.Două evenimente sunt în curs de cercetare.

Știri din zonă
Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis
Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.
În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.
În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.