În municipiul Sebeş, afacerile imobiliare, pe fondul exploziei industriale, sunt în plină expansiune şi ele au cuprins şi terenurile ori clădirile care au fost, pe vremea industriei socialiste, mari şi cunoscute întreprinderi, unele cu tradiţie, cu renume naţional ori chiar mondial.

Aşa a fost şi Fabrica „Căprioara” (denumire purtată în anii 60 – 80), ulterior „Capris”, cea mai mare întreprindere de îmbrăcăminte din piele şi articole de marochinărie (confecţii haine femei şi bărbaţi, poşete de damă, serviete, geamantane, genţi de voiaj, mănuşi, curele, mingi de fotbal etc), din ţară.

Astăzi, clădirea în care a funcţionat această remarcabilă şi tradiţională fabrică este pe cale să devină o locaţie rezidenţială, un mare bloc de locuinţe, de apartamente cu 2 şi 3 camere, cu toate anexele necesare, inclusiv garaje şi locuri de parcare. Un imobil nou pe măsura cerinţelor şi exigenţelor actuale, a renumelui pe care l-a avut manufactura prelucrării pieilor la Sebeş. Aici a funcţionat primul atelier de tăbăcărie din Transilvania, care producea, la început, piei tăbăcite pentru cizme şi ghete şi mai ales pentru opinci, încălţămintea principală a românilor de atunci.

În anul 1396, în Sebeş existau şase branşe diferite pentru prelucrarea pieilor: ale tăbăcarilor, pielarilor, cizmarilor, cojocarilor, blănarilor şi curelarilor. Începând cu anul 1820 tăbăcăria de aici, proprietatea unui sas şi a fiului său, Iohann Gloser, iar din 1843, alături de acesta, tăbăcăria Karl Dahinten, se dezvoltă şi modernizează, pentru ca în anii primului război mondial, când cererea de încălţăminte a crescut, să devină o afacere cu 70 de lucrători.

Aici, la Sebeş, s-au produs primele ghete de sport „Maraton” şi tot aici a fost lansată o minge nouă de fotbal, în deschiderea unui meci al echipei „Şurianu” Sebeş, când Vasile Pala, proprietarul fabricii între 1945 – 1948, a lansat, dintr-un aeroplan, direct pe terenul de fotbal, prima şi noua minge de fotbal, din piele maronie, groasă, în care se introducea un balon din cauciuc natural care se umfla cu o pompă. În acei ani, mingile de fotbal erau produse pentru întreaga ţară, numai la Sebeş. Dar fabrica din Sebeş a cunoscut perioada sa de glorie până în anul 1989, când avea relaţii comerciale cu URSS, SUA, Franţa, Anglia, Canada, Suedia, Danemarca, Spania, unde îşi exporta produsele. În urma globalizării de astăzi, când confecţiile de îmbrăcăminte de piele, pieile artificiale şi alte materiale moderne au început să domine lumea, ca şi datorită unor „investitori strategici” care au pus-o pe butuci, fabrica „Căprioara”, alias „Capris”, a fost cât pe aici să devină o ruină.

Aşa că, dacă meşteşugul confecţiilor din piele nu a mai putut fi salvat, este totuşi de remarcat că măcar impunătoarea clădire a fost achiziţionată şi transformată, reabilitată, astfel că nu a ajuns o ruină industrială, ca alte fabrici şi uzine celebre din judeţ (Refractara, CPS Ocna Mureş, INMN Zlatna etc). A devenit de fapt o modă ca în vetrele marilor centre industriale din oraşele României socialiste să apară cartiere rezidenţiale sau supermarketuri. Aşa că Sebeşul, este şi la acest capitol în pas cu lumea nouă, capitalistă, în care afacerile imobiliare sunt cele mai profitabile.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS