Connect with us

Actualitate

Fosta șefă a DAS Sebeș, acuzată că și-a însușit peste 135.000 de lei din banii pentru ajutoare sociale, acord de recunoaștere a vionivăției

sebesinfo.ro

Published

on

Fostă șefă a Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru infracțiuni de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la fals intelectual și uz de fals.

Femeia, angajată în instituție în 2005 și care a deținut funcția de director general interimar în perioada mai 2020 – august 2022, a fost acuzată că a provocat un prejuduciu de 135.828 de lei prin însușirea din casierie a unor sume de bani provenind din ajutoarele de urgență, indemnizații pentru persoanele cu handicap grav, servicii de îngrijire la domiciliu și suplimente pentru căldură.

„În perioada iunie 2020-august 2022, perioadă de timp în care a preluat temporar sau a exercitat atribuțiile funcției de director executiv/director general și a avut calitatea de ordonator terțiar de credite, folosindu-se de ascendentul profesional pe care îl avea supra casierului unității, inculpata a procedat la ridicarea în mod repetat a unor sume de bani din casierie sub pretextul că va achita personal beneficiarilor ajutoarele de urgență și indemnizațiile de handicap, sume de bani pe care și le-a însușit”, se afirmă în acordul de recunoaștere a vionovăției.

Procurorii susțin că aceasta a conceput și completat/redactat anchete sociale, referate și procese-verbale de acordare a ajutorului de urgență (documente necesare pentru a se dispune acordarea prestațiilor sociale), semnându-le pe seama funcționarilor publici și a beneficiarilor, fără drept şi fără consimţământul acestora, și a falsificat prin contrafacerea subscrierii state de plată, atestând în mod nereal predarea sumelor de bani destinatarilor.

În final, femeia (C. A.) a fost de acord, prin documentul semnat cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, să fie condamnată la pedeapsa de 2 ani și 11 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Pe lângă alte obligații, aceasta va trebui să presteze muncă în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile.

Anchetatorii au constatat că, în noiembrie 2022, a achitat la bugetul municipiului Sebeș suma de 104.376 de lei. Administrația locală s-a constituit parte civilă în dosar cu un rest de 30.856 de lei. Ulterior, în 25 noiembrie 2022, femeia a mai restituit suma de 12.500 de lei, iar 500 de lei i-a plătit personal unei beneficiare care a fost păgubită.

Acordul de recunoaștere a vionovăției a fost admis de Judecătoria Sebeș printr-o hotărâre pronunțată în 30 octombrie 2024. Instanța a desființat mai multe înscrisuri folosite în activitatea infracțională, respectiv anchete sociale, referate și state de plată. Ancheta datează din septembrie 2022, când polițiștii și procurorii au efectuat percheziții la Sebeș, femeia fiind reținută pentru 24 de ore.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Afacerist din Sebeș rămas nepedepsit, după ce i-ar fi interzis accesul unei etnice rome la ștrand

sebesinfo.ro

Published

on

Patronul unei firmei din Sebeș, judecat pentru infracțiunea de purtare abuzivă, a scăpat de orice pedeapsă ca urmare a prescrierii faptei.

Acesta a fost acuzat că ar fi interzis unei femei de etnie romă să intre în ștrandul din localitatea Petrești, pe care îl administra. Fapta s-a petrecut în data de 25 iulie 2021, iar o soluție definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel în 29 octombrie 2024.

Potrivit documentelor, femeia a mers împreună cu copiii la ștrand, dar când a ajuns la poartă, soția bărbatului ar fi refuzat să îi primească la piscină, deoarece ar fi fost atinsă capacitatea maximă a ștrandului. Însă, femeia a văzut că alte persoane intră, iar în acel moment a început o ceartă. Femeia a scos telefonul și a început să filmeze momentul. Aceasta susținea în filmare că nu este lăsată să intre la ștrand pe motive de etnie.

Când a văzut că a pornit un scandal în fața ștrandului, inculpatul din dosar a mers către femeie. „În acel moment, inculpatul a întins mâna spre telefonul cu care persoana vătămată filma şi i s-a adresat acesteia cu expresia «cioara dracului», după care i-a indicat panoul amplasat pe gard din conţinutul căruia rezulta că societatea îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii. Din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul se afla în incinta ştrandului şi prepara carne pe grătar, iar la un moment dat, văzând că persoana vătămată insistă să intre, s-a apropiat de aceasta şi a numit-o «cioară».

Declaraţiile martorilor se coroborează cu procesul-verbal de vizionare a înregistrării video din care rezultă că inculpat i s-a adresat persoanei vătămate cu expresia „jignitoare”, se arată în documentul citat.

În final, magistrații de la Curtea de Apel au stabilit că fapta s-a prescris, iar administratorul nu mai poate răspunde penal.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Continue Reading

Actualitate

Exponatul lunii noiembrie 2024 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: „Turnul de la mănăstire”, tehnică mixtă pe carton, tablou de Hermann Meuselbach (1858-1924)

sebesinfo.ro

Published

on

Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este tabloul „Turnul de la mănăstire”, realizat de pictorul Hermann Meuselbach în primii ani ai secolului XX.

Lucrarea, intrată în patrimoniul muzeului în anul 2001, are următoarele date tehnice: tehnică mixtă pe carton; dimensiuni: 70,5 x 50 cm; semnat – dreapta-jos, cu negru: „Hermann Meuselbach”; nedatat. Pe verso, lucrarea poartă o etichetă originală, scrisă de pictor, cu următorul text: „Der Klosterturm von Mühlbach im Herbst. Originalbild in Kohlenfarben” [Turnul de la mănăstire, toamna. Culori de cărbune].

În această compoziție, Hermann Meuselbach a redat Turnul Octogonal şi un fragment de curtină, elemente ale sistemului defensiv medieval al Sebeşului, așa cum le vedea din grădina casei sale,  la începutul secolului XX. Turnul, datând din veacul al XVI-lea, este situat în colțul de nord-est al fortificației orașului Sebeş, în imediata vecinătate a fostei mănăstiri dominicane, iar la momentul realizării lucrării, acestuia îi lipsea acoperișul, distrus probabil în confruntările din timpul Revoluției de la 1848-1849, fără a mai fi reparat ulterior.

Lucrarea este extrem de elaborată, fiind realizată în maniera specifică autorului, adică abundând în detalii. A reprodus extrem de fidel atât turnul, în cazul căruia a redat inclusiv vegetația care creștea în partea superioară a zidurilor, cât şi grădina casei. De altfel, în ciuda faptului că este vorba de un peisaj de toamnă, Hermann Meuselbach a acordat o mare atenție grădinii sale, care, spre vest, se întindea până la bazele curtinei şi turnului. Deși vegetația era destul de săracă în acea perioadă a anului, autorul a reprodus, extrem de minuțios, întreaga suprafață a grădinii. O mare parte a acesteia era ocupată de straturi pentru legume, având numeroși araci înfipți în pământ (aprox. 120), pe care i-a şi reprodus, fiecare fiind tratat individual. Accesul în această zonă era precedat de o pergolă, pe care creștea o plantă cățărătoare, redată și ea extrem de detaliat.

Hermann Meuselbach a fost un pictor peisagist care a activat în Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale celui următor, fiind cunoscut contemporanilor săi, în special în zona Sebeșului, unde a trăit aproape întreaga viață. S-a născut în 28 ianuarie 1858, în Germania, la Eischleben şi a studiat artele frumoase la Școala Saxonă de Artă din Weimar. În 1881 a emigrat în Transilvania, devenind profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş, unde a activat până în 1911, când s-a pensionat. În timpul liber se dedica picturii, imortalizând numeroase peisaje atât din localitatea adoptivă, cât şi din împrejurimile acesteia. A încetat din viață la 12 noiembrie 1924, în orașul Sebeş, unde, de altfel, a și fost înmormântat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Continue Reading

Actualitate

400 de elevi, prezenți la conferința antidrog susținută la Sebeș de Cătălin Țone, expert antidrog și antidoping

sebesinfo.ro

Published

on

Miercuri, 13 noiembrie 2024, Clubul Rotary Sebeș a organizat în cadrul proiectului districtual „Drogurile – de la fascinație la dependență”, menit să disemineze în rândul tinerilor pericolele imense cu grave consecințe legate de consumul de droguri, întâlnirea cu elevii de la: Liceu Tehnologic Sebeș, Colegiul Național Lucian Blaga, Liceul cu program Sportiv „Florin Feleșeriu” Sebeș si Liceul German Sebeș.

La această întâlnire au participat 400 de elevi, din clasele IX-XII, care au fost insotiti de 28 de profesori. Prezentarea a fost susținută de Prof. Dr. Cătălin Țone, expert antidrog și antidoping, autor al volumului intitulat „Marijuana, zborul spre iad”, și una dintre vocile cele mai competente în domeniu.

Tinerii au fost foarte interesați și impresionați de prezentarea făcută, de cazuistica cuprinsă atât în carte cât și în scurtele filme proiectate, s-au pus întrebări și s-au făcut comentarii și remarci foarte pertinente. La final s-au distribuit exemplare din cartea dlui. Cătalin Țone și materiale promoționale care să le amintească tinerilor despre imensele pericole la care se expun prin consumul de droguri. Tot în cursul prezentării, a fost prezent un fost consumator care si-a spus povestea, și le-a explicat tinerilor cat de lina e calea către distrugere, când se expun la asemenea pericole.

„Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că, sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care, atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței. Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum, situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului Prof. Dr. Cătălin Țone, mulțumind în același timp organizației Rotary, cluburilor Rotary Sebes, Rotary și Districtului 2241 România și Republica Moldova. Transmite Președintele Club Rotary Sebes 2024-2025, Popa Ioan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Continue Reading

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes