Sport
Gimnasta Flavia Sentea, origirară din Sebeș, în finalele Campionatului European de gimnastică aerobică din Italia
România a cucerit primele sale medalii la Campionatele Europene de gimnastică aerobică de la Pesaro (Italia), sâmbătă, două de argint, în întrecerile pe echipe, la seniori şi juniori.
În clasamentul final pe echipe la seniori, România (16 puncte) a fost devansată de Italia (10), în timp ce bronzul a revenit Ungariei (19 puncte). La juniori, Rusia a ocupat primul loc (11 puncte), urmată de România (13) şi Ungaria (24).
România va avea 14 reprezentanţi (individual sau echipe) în 11 finale din cele 12 care vor avea loc duminică.
În concursul seniorilor, România a calificat sâmbătă două echipe la trio, România 2 (Teodora Cucu, David Gavrilovici, Daniel Ţavoc), clasată pe locul al treilea, cu 22,183 puncte, şi România 1 (Gabriel Bocşer, Sarmiza Niculescu, Mihai Alin Popa), care a ocupat locul 7, cu 21,733 puncte.
La grup, România (Gabriel Bocşer, David Gavrilovici, Teodora Cucu, Mihai Alin Popa şi Daniel Ţavoc) a ocupat locul al doilea în calificări, cu 22,433, după Italia (22,722).
În proba de dans aerobic, România (Maria Bianca Becze, Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Roberta Pleşa, Alina Radu, Flavia Sentea, Selena Şotângă, Steliana Stoenescu) a ocupat locul al treilea, la egalitate cu Italia, 17,850 puncte.
Gimnasta Flavia Sentea, născută la Sebeș, este vicecampioană mondială la gimnastică aerobică alături de echipa României, titlul cucerit la competiția care a avut loc în luna mai, la Baku, în Azerbaidjan.
Născută la Sebeș, în 12 februarie 1999, Flavia a copilărit la Petrești, iar la numai 4 ani a fost îndrumată de părinți spre Deva, unde s-a adaptat cu succes la „școala campioanelor”.
Individual junioare este singura probă de la Europene în care România nu a reuşit să califice un reprezentant în finală. Claudia Ristea a ocupat locul 12 în calificări, cu 19,850.
La individual juniori, Leonard Manta a intrat în finală cu a patra notă, 20,250, în timp ce Vlăduţ Popa a încheiat pe locul 12, cu 19,300, ratând finala.
La perechi mixte, Darius Branda şi Daria Mihaiu au obţinut calificarea în finala juniorilor cu a patra notă, 19,800.
Vineri, la seniori, Teodora Cucu şi Gabriel Bocşer s-au calificat în finalele individuale, la perechi mixte s-au calificat România 2 (Sandra Dincă, Mihai Alin Popa) şi România 1 (David Gavrilovici, Sarmiza Niculescu), în timp ce la juniori România s-a calificat în finale la trio, cu România 1 (Mădălin Boldea, Vlăduţ Popa, Vlad Siminea) şi România 2 (Claudia Gheorghe, Leonard Manta, Claudia Ristea), la grup (Darius Branda, Claudia Gheorghe, Leonard Manta, Daria Mihaiu, Vlad Siminea) şi la dans aerobic (Darius Branda, Mădălin Boldea, Mirela Frîncu, Daria Mihaiu, Larisa Suiu, Vlăduţ Popa).
România participă cu un lot de 23 de sportivi la competiţie.
În luna mai, la Campionatele Mondiale, gimnaştii români au câştigat 3 medalii: aur la grup (Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa), argint la echipe şi bronz la trio (Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici).
Sport
LPS Sebeș s-a calificat în șaisprezecimile Cupei României U17, după ce a învins cu 7-1 (2-0) pe Corvinul Hunedoara
LPS Sebeș a surclasat Corvinul Hunedoara în turul secund al Cupei României Under 17, scor 7-1 (2-0) și s-a calificat în etapa șaisprezecimilor de finală, după o demonstrație de forță.
Pe „Pielarul”, spectacol făcut de amfitroni, care au tranșat rapid soarta duelului, având 2-0 după nicio jumătate de oră, marcatori fiind Moș (19) și Rădac (23), scorul cu care s-a intrat la pauză. La reluare, LPS Sebeș a continuat asaltul și a mai punctat în ritm alert prin T. Crișan (52) și Ghitan (58). Vizitatorii au redus ecartul, dar reușitele lui Ganga (79), Todea (87) și Fulea (88) au dus scorul la proporții drastice.
Echipa pregătită de Paul Rahovean și Doru Oancea a realizat un nou succes net, după ce în turul inaugural a administrat o corecție Unirii Alba Iulia, scor 7-0. Faza „16”-imilor de finală este în 4 decembrie. În campionat, LPS Sebeș este pe treapta a treia a podiumului Seriei 11, iar duminică are deplasare la CSC Șelimbăr.
Și la Under 19, CSM Unirea Alba Iulia a trecut mai departe după ce a învins Corvinul Hunedoara, scor 1-0.
LPS Sebeș: Similie – Davel, Nicola, Todea, Vaida, T. Crișan, Catană, Ghitan, Vlad, Moș. Rădac; au mai intrat Dragosin, Fulea, L. Crișan, Ganga, Dican (rezervă Brumaru). Antrenor Paul Rahovean.
Sport
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
Sportiva Maria Șandru, Tenis Club Sebeș, a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo, unde a concurat cu cele mai bune opt tenismene din Europa la categoria 14-16 ani. Calificarea sportivei în această competiție fiind o mare realizare, care reflectă munca și talentul ei.
„Maria Sandru și-a confirmat statutul de favorită numărul 3 câștigând 3 din 4 meciuri la Monte Carlo, fiind învinsă doar de favorita numărul 1 care este câștigătoarea turneului.
Felicitări, Mery! Suntem extrem de mândri de tine și de parcursul tău în acest turneu! Munca și dedicarea ta merită să fie celebrate. De asemenea, o apreciere deosebită antrenorului Stefan Rahovean pentru îndrumarea și sprijinul constant!
Împreună, ați demonstrat că pasiunea și efortul pot aduce rezultate extraordinare. Felicitări pentru această reușită!”, au transmis reprezentanții Tenis Club Sebeș.
Sport
Sebeșanca Giulia Pienariu, câștigătoarea Trofeului Marc – Cupa LEVIS automobile la tenis, de la Cluj-Napoca
Giulia Pienariu, tânăra jucătoare de tenis din Sebeș de doar 15 ani, a câștigat turneul de tenis desfășurat la Cluj-Napoca.
Turneul s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 14-16 septembrie 2024, iar Giulia și-a adjudecat Trofeul Marc – Cupa LEVIS automobile, la categoria 18 ani fete.
Din această toamnă, Giulia a început studiile la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, fiind pasionată de limbi străine.
-
Actualitateacum 2 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Aproximativ 140 de profesori au participat la Mănăstirea Oașa la o întâlnire cu tema „Generația digitală față în față cu dascălii săi”
-
Administrațieacum 3 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș