Ştirea ta
Gunoierii de pe Zona II, Asocierea RER Vest – RETIM, probleme mari în distribuirea pubelelor și ridicarea deșeurilor menajere din Sebeș
„Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg” spune un vechi proverb românesc, iar în cazul așaziselor „informări” pe care Asocierea RER Vest & RETIM le remite presei din județul Alba nici că s-ar putea să fie mai adevărat: „Publicitatea” firmelor de casă ale PNL a stârnit un val de indignare în rândul cetățenilor, aceștia acuzând faptul că ceea ce se prezintă nu este conform cu realitatea din teren.
În momentul preluării responsabilității colectării și ridicării deșeurilor Asocierea RER Vest – RETIM ar fi fost obligată să fi semnat contracte cu cel puțin 80% dintre cetățeni ( gospodării, asociații de locatari, etc.) și să fi livrat pubele tuturor celor cu care a semnat un contract de prestări servicii, astfel, dacă acest lucru ar fi fost înfăptuit și nu am fi avut parte de un debut stângaci al noului operator, la nivelul județului Alba, comunicatele „explicative” nu și-ar mai fi avut rostul.
Extrem de multe persoane semnalează, cu precădere în mediul online, faptul că deși au semnat contract cu noul operator nu beneficiază încă de pubele, iar o copie a întelegerii bilaterale nu este încă în posesia lor, ridicarea deșeurilor, la cel mai mare tarif din Regiunea Centru a României, se face într-un mod departe de a fi definit ca și cel optim ori, de altfel, normal pentru anul 2021.
„Nu își fac treaba în nici o zonă , Pianu, Șugag, nici unde, nu sunt încă pubele la porți!”; „Un gunoi de firmă de gunoaie” ; „Minciuni, aduci pubele pe strada Mihail Kogălniceanu, nu am primit toți la case și avem gunoi care nu s-a ridicat de două săptămâni, să vă fie rusine.” – sunt doar câteva exemple de comentarii ale cetățenilor nemulțumiți de modul în care Asocierea RER Vest – RETIM prestează servicii acolo unde aceștia locuiesc.
Potrivit presei, Rer Vest & Retim ar fi ”firme de casă ale PNL”. La Rer Vest sunt asociați Consiliul Local Oradea și Administrația Patrimoniului, iar la Retim, Consiliul Local Timișoara.
De la o asociere într-atât de puternică, cu o vastă experiență în domeniu, orice cetățean ar fi așteptat la mai mult, dar nu mai mult decât ce este normal : să îi fie ridicat gunoiul la timp și în condițiile care i-au fost promise. Debutul stângaci denotă o atitudine de amatorism, iar comunicatele explicative, sunt o jignire pentru foarte mulți dintre cetățeni – din moment ce rostul acestora este de a le explica că ceea ce văd cu ochii lor nu este adevărat.
FOTO: ARHIVĂ

Ştirea ta
Sebeș – un oraș sufocat de gunoaie, fum toxic și nepăsare!
Aer irespirabil!… Mormane de gunoaie!… Putoare înecăcioasǎ!… Focuri ce ard și învelesc orașul într-un nor dens de fum toxic!… Sebeșul a devenit o zonă sufocată de deșeuri și nepăsare!
Televizoare aruncate la întâmplare, haine sfâșiate, sticle sparte, resturi menajere împrăștiate haotic. Printre acestea, vacile pasc nestingherite, câinii vagabonzi patrulează amenințător, iar șobolanii aleargă în voie, într-un peisaj care pare desprins dintr-un scenariu apocaliptic!
Construcțiile se înalță haotic, fără reguli, fără autorizații, fără speranță. Casele improvizate din tablă ruginită și scânduri fragile se ridică la întâmplare. Apa curentă, gazul și electricitatea sunt doar mituri moderne.
Adevărata lumină vine din flăcările gunoaielor care ard. Iar seara o ceață groasă de fum negru, dens și toxic, îți învăluie plămânii cu o îmbrățișare rece și sufocantă. Cauciucuri vechi și resturi metalice se transformǎ în cenușă şi fum, ce pătrunde în fiecare colț al Sebeșului. Totul devine o masă vâscoasă de smog și cenușă!
Viitorul? Unde este viitorul acestui oraș? Cum să visezi la un loc curat și sigur când fiecare noapte aduce un nou val de fum și cenușă? Sebeșul moare încet, sufocat de propria indiferență. Cine va opri acest dezastru?
Iosif GLIGOR