Actualitate
HOROSCOP chinezesc 2016 pentru fiecare zodie – anul Maimuței de Foc | sebesinfo.ro
Horoscop chinezesc 2016 pentru fiecare zodie: Sobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Sarpe, Cal, Oaie, Maimuta, Cocos, Caine, Porc | sebesinfo.ro
Previziunile astrale pentru fiecare zodie în anul Maimuței de Foc. În astrologia chineză, 2016 este anul ce se va afla sub semnul Maimuţei, o zodie care stimulează creativitatea şi pune în prim plan calităţile nativilor, încurajând evoluţia.
Zodiacul chinezesc are la bază calendarul chinezesc, datele anilor chinezesti, fiind, astfel, diferite în fiecare an. Spre deosebire de Zodiacul European, care este împărţit în 12 luni, Zodiacul Chinezesc este împărţit în 12 ani.
Fiecare an chinezesc este numit după un animal: şobolan, bou, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie, maimuţă, cocoş, câine şi porc. Anul 2016 este anul semnul Maimuţei de Foc, iar intrarea în această perioadă se sărbătoreşte pe 8 Februarie. Energia acestei zodii ne stimulează creativitatea, puterea de a fi noi înşine, forţa afirmării (nu neapărat în carieră) şi da strălucire calităţilor care ne definesc, ne încurajează să ne emancipăm, să evoluăm. Calităţile pozitive şi negative ale Maimuţei culminează într-un an imprevizibil.
Horoscop chinezesc 2016 Şobolanul în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Şobolan : 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
Cei născuţi într-un an al Şobolanului vor avea un an plin de şanse şi oportunităţi. Lucrurile încep să se dezgheţe, însă pericolul exceselor personale şi al supraevaluărilor de situaţii ar putea reprezenta o problemă. În plan profesional, nativii Şobolan se fac remarcaţi prin soluţii ingenioase şi prin rezolvarea problemelor mai vechi, fiind înzestraţi cu capacitatea de a anticipa cele mai promiţătoare direcţii de evoluţie.
Realizările în plan profesional, încrederea şi stimă de sine îi pot face să treacă în plan secundar relaţiile sociale, motiv pentru care şi-ar putea pierde din aliaţi. Este important că talentului şi realizărilor lor să fie asociate şi calităţi umane. Energia şi starea lor optimistă îi face foarte doriţi, atât de familie cât şi de prieteni şi cunoştinţe, care se mândresc cu ei. Generozitatea şi disponibilitatea sufletească sunt mult apreciate de către ceilalţi. Sănătatea este un domeniu favorizat în acest an; numai anumite excese ar putea să o şubrezească. Sportul şi activităţile în aer liber le fac plăcere şi le menţin tonusul la valori ridicate.
Horoscop chinezesc 2016: Boul în anul Maimuţei
Ani de naştere pentru zodia Bivolului : 1901, 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
În general, pentru cei născuţi în anul Boului, anul 2016 va fi unul favorabil. Nu se poate spune că este un an al probelor şi încercărilor, aşa că Boul are succes să ducă la un sfârşit tot ceea ce îşi propune. Important este să treacă de la starea de pasivitate la cea de acţiune. În plan profesional, este anul în care poate strânge roadele eforturilor depuse în ultima perioadă, iar evoluţia lor în plan profesional se va regăsi cu siguranţă şi în plan financiar. De asemenea, sunt favorizate situaţiile în care trebuie să li se restituie sume ce li se datorează de mai multă vreme. Anul Maimuţei stimulează creativitatea nativilor Bou. Oriunde este vorba despre decorare, estetică, design, armonie, artă, implicarea lor le poate aduce satisfacţii majore. Îşi pot descoperi acum talent în domenii în care nu se aşteptau până de curând. Viaţă socială este favorizată; li se recunosc meritele, sunt apreciaţi pentru felul lor de a fi, iar familia le este alături şi îi încurajează în încercările lor.
Horoscop chinezesc 2016: Tigrul în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Tigrului : 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
Anul Maimuţei va fi unul destul de solicitant pentru Tigru, cu unele probe şi obstacole. Acest lucru amplifică eforturile pe care un Tigru trebuie să le facă în 2016 pentru a-şi atinge ţelurile. Tigrul este mereu în mişcare, simţind orice posibilitate apare, dar ar trebui să încerce să se adapteze şi să nu piardă pasul cu evenimentele, poate ajunge să înveţe din mers lucruri ce se vor dovedi foarte utile pentru el. Tigrul ar putea foarte bine să îşi acorde şi perioade de pentru a avea o idee mai detaşată şi mai clară asupra problemelor cu care se confruntă. Din cauza acestora, ar putea fi tentat să neglijeze dialogul şi timpul acordat celor dragi. Domeniul financiar ar putea fi afectat doar de neglijenţă în a ţine socoteală sumelor pe care trebuie să le restituie, să le achite, precum şi a celor pe care le are de primit. Este însă anul potrivit pentru a-şi dovedi calităţile profesionale şi relaţionale.
Horoscop chinezesc 2016: Iepurele în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Iepurelui : 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011
În 2016, Iepurele va întâmpina dificultăţi de adaptare la ritmul evenimentelor; este nevoie de linişte şi ambiţie pentru a obţine rezultate mulţumitoare. Accentul cade pe carieră, viaţă profesională. Nu ne putem aştepta la mari salturi în ierarhie, însă cu siguranţă este un an în care Iepurele poate învaţă mult, poate acumula experienţă şi poate face dovadă pregătirii sale. Este un an în care îi este urmărită şi chiar testată, evaluată capacitatea să profesională. Relaţiile de la locul de muncă vor fi încă delicate, scrie 2016.horoscopbun.ro. Pentru cei care au ani buni de experienţă în domeniul lor de activitate, poate fi într-adevăr un moment de recunoaştere, care le va deschide noi uşi sau direcţii. Dorinţă de a se afirmă se manifestă şi în plan familial. Poate intră în polemici şi dispute diverse cu partenerul pe teme casnice, unele de mică importantă. Este un an plin de agitaţie şi solicitant, motiv pentru care ar putea să apară şi probleme de sănătate destul de serioase.
Horoscop chinezesc 2016: Dragonul în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Dragon : 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012
Anul 2016 este de bun augur pentru cei născuţi sub semnul Dragonului, dar pentru rezultatele scontate ar trebui să renunţe la nehotărâre şi să treacă la acţiune. În anul Maimuţei, aceşti nativi îşi pot vedea îndeplinite dorinţele de avansare în carieră. Firi sociabile şi loiale, încrederea inspirată superiorilor îi recomanda pentru promovări. Este un an în care primesc sprijin pentru proiectele lor, în special cele profesionale. Este bine deci să îşi pună în ordine planuri şi să le expună cu încredere celor care îi pot ajută. Ar trebui doar să fie selectivi în relaţiile lor, căci astfel riscă să fie acaparaţi de viaţă socială. Social, sunt căutaţi pentru calităţile umane şi apreciaţi pentru principiile lor. Sunt fiinţe care rareori fac ceva singure sau din proprie iniţiativă. În acest an, au şansa să se găsească în apropierea unor persoane ce le cunosc potenţialul şi care reuşesc să le stimuleze ambiţia şi dorinţă de a trece la fapte. Financiar, nu prea ar avea de ce se plânge. Evoluţia lor profesională este completată şi de un spor bănesc important. Şi în plan sentimental le merge bine. După caz, îşi pot găsi acum jumătatea, iau decizii legate de traiul în comun şi proiecte pe termen lung.
Horoscop chinezesc 2016: Şarpele în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Şarpelui : 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013
Anul 2016 este, pentru cei născuţi în anul Şarpelui, plin de oportunităţi de creştere în plan profesional. Cele mai însemnate vor apărea în lunile iunie, iulie, septembrie şi octombrie. În 2016, au de făcut faţă unor sarcini suplimentare faţă de cele de până acum, ce necesită şi obţinerea şi aprofundarea unor cunoştinţe noi. Urmărea unor cursuri profesionale, studiul individual, sunt acţiuni ce îşi vor dovedi în scurt timp însemnătatea. Este un an în care se aşteaptă progrese în plan financiar, mai ales prin sporuri obţinute că urmare a rezultatelor profesionale. Acest an nu aduce cu sine schimbări spectaculoase. Nativii Şarpe trebuie să îşi acorde timp lor înşile. Timp de relaxare, de odihnă, de meditaţie. În plan sentimental, lucrurile nu stau foarte bine. Mulţi dintre nativi încearcă să-şi protejeze relaţiile vechi. Pe de altă parte, în plan social, cei năsuţi în unul din anii Şarpelui sunt favorizaţi.
Horoscop chinezesc 2016: Calul în anul Maimuţei 2016 Ani de naştere pentru zodia Calului : 1918, 1939, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
În 2016, cei născuţi în anul Calului se mobilizează în mod remarcabil, făcându-şi planuri mari şi ambiţioase. Totuşi, pot apărea tot felul de obstacole, întârzieri ori evenimente neprevăzute ce afectează desfăşurarea planurilor lor. De fapt, chiar ei pot fi aceia ce pot afecta evoluţia lucrurilor prin lipsa prudenţei. Este anul în care grabă şi superficialitatea îi pot costă destul de mult. Pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte, Calul nu are decât să fie la fel de hotărât, dar mai calculat şi mai atent la detalii. Anul Maimuţei este un an mai puţin favorabil schimbărilor radicale în viaţă sa, dar beneficiază de sprijinul prietenilor şi susţinătorilor săi. În plan profesional, au mari şanse de promovare; este bine văzut şi are suficienţi oameni care îl sprijină şi îl încurajează. În 2016, Calul va munci mai mult pentru familie, căreia îi vrea doar binele, dar va uita, pe alocuri, să ţină cont şi de părerile apropiaţilor.
Horoscop chinezesc 2016: Oaia în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Oii : 1907, 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015
Anul Maimuţei poate aduce roade semnificative sau confirmări ale proiectelor începute anterior. Pentru cei ce şi-au planificat cu atenţie paşii şi acţiunile, lucrurile încep să se solidifice şi să capete formă. Este nevoie de mai multă activitate, mai multe resurse, dar apare un fel de siguranţă ce le permite să continue. Oilor le vine uşor să înţeleagă noi fenomene, să dobândească noi deprinderi. Viaţă profesională este încărcată şi solicitantă, dar acest lucru pare că îi stimulează. Se întâmplă însă că lucrurile să nu depindă doar de el şi să se confrunte cu tot felul de întârzieri, respingeri sau obiecţii, chiar probleme de sănătate care îi obligă la implicare totală şi aprofundări. Este un an în care li se testează rezistentă şi capacitatea de a face faţă provocărilor, mai puţin favorabil schimbărilor locului de muncă. Planul financiar este important în acest an; pentru proiectele sau pentru nevoile lui trebuie să facă nişte investiţii sau cheltuieli. Pentru cele mai importante, este bine să îşi facă o analiză serioasă a eficienţei soluţiilor care i se propun. Din fericire, activitatea profesională şi proiectele personale nu îl acaparează întru totul. Este interesat de relaţii sociale, de activităţi de grup. Va acordă o mare importantă vieţii sentimentale. Cei aflaţi într-o relaţie încă neclară doresc să ia o decizie fermă: implicare reciprocă totală sau destrămarea acesteia. Cei căsătoriţi mult timp interes relaţiei vieţii de familie.
Horoscop chinezesc 2016: Maimuţa în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Maimuţei : 1908, 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992 , 2004, 2016 Este greu de găsit un an mai favorabil pentru un nativ din zodia Maimuţei. Este un an în care îi apăr şanse şi oportunităţi multiple, în direcţii diverse. Tot ce are de făcut este să fie activ şi să aibă mintea limpede pentru a face o selecţie atentă a acestora. Din punct de vedere fizic, se simte mai energic, gata să purceadă la un nou drum, plin de promisiuni. Nativul Maimuţă se simte optimist, încrezător în forţele sale, iar acest lucru îl face să îşi dorească o poziţie profesională mai înaltă, iar superiorii remarcă acest lucru. Şansele profesionale sunt însoţite şi de o creştere a veniturilor. În personal, acest an este unul marcant. Persoanele extrovertite reuşesc cu îşi lărgească cercul prietenilor şi al cunoştinţelor. Acum întâlnesc oameni care se dovedesc potriviţi pentru dorinţele lor. Se fac remarcate prin calitatea ideilor proiectelor lor, dar şi prin optimismul spiritul lor de corectitudine. Cei care nu sunt într-o relaţie îşi întâlni un partener potrivit, iar cei aflaţi într-o relaţie vor dori să o oficializeze. În 2016, Maimuţele sunt pline de vitalitate.
Horoscop chinezesc 2016: Cocoşul în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Cocoşului : 1909, 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993
Pentru Cocoş, anul Maimuţei tinde să fie unul bogat în evenimente şi oportunităţi, dar care necesită o evaluare atentă a implicaţiilor. Este un an alert, cu evenimente într-o succesiune imprevizibilă, ce îl iau prin surprindere pe Cocoş, dar intuiţia să proverbiala îl poate ajută să ia deciziile corecte în timp util. Planul profesional este plin de provocări şi de speranţe. Nu prea există stabilitate şi predictibilitate în acest domeniu, ia problemele cu care se confruntă nu sunt de rutină şi au nevoie de atenţie şi răspunsuri rapide. Ar putea să se gândească totuşi că acestea reprezintă tot atâtea oportunităţi de a acumula experienţă şi de a se face remarcaţi. Sunt solicitaţi pe multiple planuri, dar ar fi o greşeală să îşi risipească forţele încercând să se împartă peste tot. Vor fi evaluaţi după felul în care îşi îndeplinesc sarcinile lor directe; ar fi bine să se concentreze asupra acestora. Financiar, este un an în general favorabil Cocoşului. Rezolvarea ineditelor sarcini şi probleme de la locul de muncă îl poate ajută să îşi sporească veniturile în mod corespunzător. Cocoşului nu prea îi place să îşi petreacă timpul liber alături de familie, dar ar trebui să nu neglijeze relaţiile cu cei dragi.
Horoscop chinezesc 2016: Câinele în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Câinelui : 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006
Pentru Câini, în acest an cel mai favorizat este planul profesional. Sunt firi dinamice, care depun eforturi pentru a obţine rezultate şi performanţe în timp scurt. Sunt deranjaţi de amânări, întârzieri, refuzuri. Anul acesta sunt plini de elan şi au într-adevăr şansa să obţină rezultate remarcabile. Este un an propice realizării proiectelor mai vechi ce nu au fost încă abordate. Dinamici şi expansivi, pot recupera acum toate întârzierile. În plus, au în acest an şi o mai mare deschidere faţă de lucrul în echipă. Este un an favorabil unui nou început sau proiect profesional. Anul Maimuţei le este favorabil Câinilor în plan material. Banii sunt câştigaţi mai uşor, apar oferte de colaborare pe neaşteptate, primesc tot felul de prime, cadouri, recompense. Acest noroc va dură însă o veşnicie şi astfel va apărea pericolul să nu îşi administreze în mod chibzuit veniturile. Sunt foarte deschişi pe plan social, monden. Pentru cei ce nu au o pereche, vor apărea cu siguranţă admiratori. Este o chestiune de alegere: se pot angaja în flirturi şi idile sau vor face o alegere şi vor porni în viaţă alături de jumătatea lor. Cei care sunt într-o relaţie reuşesc să reaprindă în cuplu flacără dragoste.
Horoscop chinezesc 2016: Porcul în anul Maimuţei 2016
Ani de naştere pentru zodia Porcului : 1911, 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983 , 1995
Anul 2016, al Maimuţei, îi permite Porcului să îşi utilizeze din plin creativitatea. Lucrurile evoluează mai rapid, apăr noi situaţii ce îi permit să se pună în valoare. Ştie ce are de făcut, este genul care nu se lasă până când nu duce la capăt ceea ce şi-a propus. Găseşte acum cu uşurinţă soluţii la probleme mai vechi, este deschis spre diverse surse de inspiraţie, simte că trăieşte din nou la capacitate maximă. Profesional este un an bun; proiecte începute mai demult sunt remarcate şi îşi arată acum roadele. Anul Porcului este alert, plin de schimbări Rezultatele obţinute în această perioadă îi permit să se pună în valoare, să se prezinte celorlalţi într-o lumina favorabilă, apropiată de talentul şi pasiunea pe care le investeşte în acţiunile sale. Este un an în care se poate aştepta la schimbări importante în plan financiar. Pentru a evită neplăceri ulterioare, este bine să fie foarte atent şi precaut la toate aspectele tranzacţiilor importante. În 2016, Porcul simte că trebuie să facă schimbări importante de stil de viaţă sau de direcţie. Prea preocupat de sine, este posibil să nu ia în considerare şi sentimentele celor care vor fi afectaţi de aceste schimbări. Pot apărea crize în relaţiile cu cei apropiaţi.
Actualitate
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară
Pompierii miltari din Sebeș intervin pentru localizarea și stingerea unui incemdiu izbucnit la o autoutilitară.
„Secția de pompieri Sebeș intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară în mun. Sebeș. Forțe alocate: 1 x ASAS si 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.
Actualitate
Târg caritabil de turtă dulce, la Sebeș: Căsuțe și figurine, decorate de zeci de voluntari, vândute pentru a aduce bucurie familiilor nevoiașe și copiilor grav bolnavi
Târgul Caritabil de Crăciun se va organiza anul acesta pe data de 7 decembrie 2024, în fața Bisericii Evanghelice din Municipiul Sebeș. De 18 ani, un grup de voluntari aduce bucurie în casele familiilor nevoiașe din oraș și din împrejurimi.
„Turtă dulce pentru fapte bune este sloganul sub care „spridușii” organizează an de an acest eveniment caritabil. Voluntarii muncesc de zor la figurinele din turtă dulce pe care le vor vinde. Fondurile strânse vor fi destinate către două cauze importante, respectiv ajutarea a 30 de familii nevoiașe și pentru copiii ce suferă de boli cronice sau se află în stadii terminale din cadrul Hospice Sibiu.
„Vă invităm să fiți alături de noi la Târgul Caritabil din data de 7.12.2024 și să ne ajutați să facem o diferență în viețile acestor oameni. Fie că alegeți să donați, să cumpărați turtă dulce sau vin fiert, sau să ascultați formația Trio Saxones, care ne va încânta cu un recital de colinde, fiecare gest contează și poate aduce bucurie și speranță în inimile celor în nevoie.
Să fim împreună în această perioadă specială a anului și să facem împreună puțin bine. Vă mulțumim pentru sprijinul vostru și pentru că ne ajutați să aducem zâmbete an de an!
La fel ca în fiecare an, banii pe care îi adunăm din urma vânzării de turtă dulce vor fi redirecționați pentru două cauze, o parte vor fi folosiți pentru a cumpăra alimente pentru copiii nevoiași, iar restul vor merge la Hospice Sibiu, un centru de îngrijiri paliative pentru copiii ce suferă de boli cronice sau se află în stadii terminale. Împreună putem face un bine așa că vă așteptăm să ne fiți alături și în acest an! Haideți să aducem un zâmbet pe fețele copiilor!” au transmis organizatorii.
Actualitate
Bărbat din Sebeș condamnat la închisoare cu executare, după ce și-a bătut soția până a băgat-o în spital, pe fondul infidelității
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce în luna iunie 2024 și-a bătut cu bestialitate soția până a băgat-o în spital. Victima a necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a susținut că a auzit diverse zvonuri privind pe soția sa, în sensul că aceasta ar fi avut relații intime cu alți bărbați. Conform declarației inculpatului, acesta i-a propus soției să iasă în natură, iar aceasta a acceptat, astfel că cei doi după ce au făcut anumite cumpărături, iar ulterior s-au deplasat la râul Secaș, în zona Râpei Roșii.
Cei doi soți au ajuns într-un loc izolat de pe malul râului Secaș, în jurul orelor 11.00 – 11.30, apoi au intrat în râu unde au făcut baie. Conform declarațiilor ambelor părți, la un moment dat inculpatul i-a propus soției sale să întrețină raportul sexuale, aceasta fiind de acord. După consumarea actului intim, inculpatul i-a adresat întrebări soției sale despre relațiile extraconjugale, în perioada în care acesta se afla în străinătate, iar victima i-ar fi recunoscut că într-adevăr a avut relații cu alți bărbați. Pe fondul geloziei, inculpatul a început să-i aplice lovituri soției sale, inițial a lovit-o de câteva ori cu palma peste față, iar ulterior i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în gură, victimei începând să-i curgă sânge din zona feței.
În continuare, conform declarației persoanei vătămate coroborate cu declarația suspectului și a procesului-verbal cercetare la fața locului, inculpatul a luat un lemn care era pregătit pentru grătar și a lovit-o de mai multe ori în zona feței și a capului, aceasta rămânând în poziție ghemuită și scuipând sânge. Din pricina loviturilor primite, persoana vătămată și-a pierdut cunoștința, aproximativ în jurul orei 14:00, fără a putea preciza cât a durat până când și-a revenit. Victima a mai declarat că în timpul loviturilor inculpatul îi reproșa diverse fapte din trecutul lor, pentru a motiva actele de agresiune.
Cele relatate de persoana vătămată și inculpat se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, unde s-a identificat o bucată de lemn, care prezenta urme proaspete de rupere și urme de substanță de culoare brun roșcată cu aspect de sânge, obiect care a fost ridicat și sigilat. Totodată, au fost identificate și diverse obiecte și articole de îmbrăcăminte care prezentau urme de culoare brun roșcată cu aspect de sânge, ridicate și depuse la I.P.J Alba – Camera de corpuri delicte
Copii inculpatului, martori au încercat în nenumărate rânduri să-și sune părinții, pentru a verifica unde se află, însă inculpatul nu a răspuns la telefon. La un moment dat, în jurul orei 18:00, martora l-a contactat telefonic pe tatăl său, prin apel video, iar acesta a răspuns, ocazie cu care martora a întrebat unde este mama acesteia și a insistat să o vadă.
Conform relatărilor unuia dintre copii, inculpatul i-a spus că persoana vătămată doarme și că nu poate vorbi acum, spunându-i fiicei sale că o va bate „numa un pic” și se va răzbuna pentru ceea ce i-a făcut. Conversația a fost auzită și de ceilalți doi copii ai părților, martorii , iar la insistențele acestora, inculpatul le-a arătat-o pe numita, prin apel video.
Potrivit unuia dintre copii, acesta a observat că victima era întinsă la pământ, fără a mișca și au sunat la SNAU 112 pentru a solicita sprijinul organelor de poliție, aceștia fiind primii care au anunțat evenimentul la ora 17:54, conform evidențelor S.T.S.
Unul dintre martori, plecat în căutarea victimei, a declarat că înainte de a alerta organele de poliție, inculpatul nu a oferit detalii cu privire la locația sa, rezumându-se să le spună că se află „la apă” motiv pentru care inițial aceștia au căutat victima în mai multe zone ale municipiului Sebeș. Martorul a relatat că inculpatul nu a vrut să le spună nici organelor de poliție unde se află, dar la insistențele acestora le-a relatat că se află la Râpa Roșie, lângă râu.
Organele de poliție și martorii au reușit să găsească persoana vătămate la aproximativ 1 oră de la apelul prin SNAU 112. La fața locului au fost găsiți inculpatul și persoana vătămată care avea leziuni și multiple vătămări la nivelul feței și a capului, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, iar de acolo a fost transferată la unitate medicală din Târgu-Mureș. Martorul a confirmat că în momentul sosirii la locul faptei, persoana vătămată era căzută la pământ, că era desfigurată și plină de urme de sânge pe față și pe corp, iar inculpatul se afla lângă ea, în poziția șezut.
Din constatările preliminare ale medicilor legiști din cadrul S.J.M.L Alba și ulterior I.M.L. Târgu-Mureș a rezultat că persoana vătămată prezenta leziuni traumatice (hematoame, plăgi contuze faciale, echimoze, hematoame și excoriații în regiunea cervicală, toracică anterioară și la nivelul membrelor superioare precum și fractură dublă mandibulare și o fractură ) care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și care necesită pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijire medicală, dacă nu survin complicații. S-a mai concluzionat că leziunile constatate la nivelul antebrațului drept au caracteristicile unor leziuni de auto apărare. De asemenea, s-a constatat că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de violență în familie.
În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, raportat la art. 199 alin. (1) Cod penal rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2 ind.1) lit. c) Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie prev. de art. 199 alin. (1) Cod penal rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2 ind.1) lit. c) Cod penal în dauna persoanei vătămate (faptă din 19.06.2024). Pedeapsa urmează a fi executată efectiv în regim de detenţie.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii preventive a reţinerii şi durata arestării preventive începând cu data de 20.06.2024 la zi.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024